Andrei Ivan, desemnat jucătorul sezonului la Universitatea Craiova. Reacția atacantului
articol scris de Digi Sport21.05.2022, 08:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Andrei Ivan, golgheterul Universității Craiova, a stabilit scorul final al meciului cu Farul Constanța, scor 4-1, în ultima etapă din play-off-ul Ligii 1.
Andrei Ivan: "Sunt mulțumit, am înscris multe goluri"
Andrei Ivan a înscris în minutul 90+3 în Bănie, cu un voleu din careu. Universitatea Craiova încheie sezonul pe locul trei și va juca barajul pentru calificarea în Conference League.
Confruntarea cu Farul a fost partida cu numărul 200 pentru Andrei Ivan în tricoul Universității Craiova.
Înaintea meciului, Andrei Ivan (25 de ani) a primit un trofeu din partea clubului, fiind desemnat cel mai bun jucător al sezonului, în urma votului fanilor.
- Andrei Ivan a reușit 14 goluri și 11 pase decisive în 33 de meciuri în Liga 1. 1,6 milioane de euro este cota de piață a atacantului, potrivit Transfermarkt.
"Mister a vrut să odihnească mai mulți jucători pentru barajul cu Botoșani, mi-am făcut treaba și sunt mulțumit. Trebuie să gestionăm cât mai bine, suntem pregătiți pentru acest meci, urmează o săptămână în care să ne antrenăm 100% și vrem să câștigăm.
Trebuie să fim tare psihic, nu cred că ne-a doborât Cupa. Am avut-o în mână, am avut multe ocazii să înscriem, dar așa a fost să fie. Trebuie să ne pregătim pentru meciul cu Botoșani.
Vom vedea ce va fi la anul. Sunt mulțumit, am înscris multe goluri, mi-am ajutat echipa și vom vedea ce va fi la anul", a spus Andrei Ivan.
Jovan Markovic, premiu pentru cel mai frumos gol al sezonului
Jovan Markovic (21 de ani) a primit trofeul “Best Goal”, pentru cea mai frumoasă reușită a formației din Bănie în acest sezon.
Este vorba despre golul din înfrângerea cu FCSB, scor 1-4, în etapa a doua din Liga 1. Atacantul Universității Craiova a înscris dintr-o poziție aproape imposibilă, după ce a trecut de mai mulți adversari.
Jovan Markovic are cel mai bun sezon din carieră, cu 13 goluri și două pase decisive în 43 de meciuri.
Galerie Foto
Etichete: liga 1 , universitatea craiova , farul , andrei ivan , andrei ivan craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții