Andrei Burcă, îngrijorat după victoria CFR-ului cu FC Voluntari, 3-1. "Nu avem voie să facem așa ceva"
articol scris de Digi Sport12.03.2022, 23:21
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
CFR Cluj s-a impus în fața celor de la FC Voluntari, 3-1, în primul meci din play-off al formației campioane.
Liderul la zi al Ligii 1 a avut o primă repriză slabă, însă au reușit să se revanșeze în partea secundă.
Andrei Burcă trage un semnal de alarmă: "Nu putem face asemenea greșeli"
Andrei Burcă, liderul defensivei celor de la CFR Cluj, s-a arătat deranjat și îngrijorat de faptul că ardelenii au primit gol de la FC Voluntari. Fotbalistul spune că faza trebuie analizată, pentru ca pe viitor să fie evitate astfel de erori.
"Ne bucurăm că am început cu dreptul acest play-off. O să analizăm faza la care am primit gol, fiindcă nu avem voie să facem așa greșeli. Trebuie să rezolvăm partidele mai repede. Este foarte impotant să continuăm evoluția din repriza a doua.
În prima parte, nu am jucat cum trebuie. Suntem o echipă matură. Sunt cele mai bune 6 formații din campionat. Nu are nimeni nimic de pierdut", a spus Andrei Burcă.
FC Voluntari nu trimisese niciun șut pe cadrul porții până în minutul 71, când a și marcat. Mateo Susic (31 de ani) a comis o eroare gravă, iar Cristian Costin (23 de ani) i-a taxat pe ardeleni fără să stea pe gânduri.
Mateo Susic, gafă care ar fi putut-o costa pe CFR Cluj două puncte
Mai exact, bosniacul a încercat să-i paseze cu capul lui Otto Hindrich (19 ani), pentru ca portarul să poată lua mingea direct în mână.
Susic nu a ținut cont, însă, de prezența lui Costin. Fundașul lateral a intuit ce va face apărătorul central și a trimis mingea pe lângă Hindrich, iar ilfovenii au restabilit egalitatea.
Din fericire pentru Susic, coechipierii i-au "acoperit" greșeala. Ciprian Deac (36 de ani) a marcat după 7 minute un gol splendid, iar Claudiu Petrila (21 de ani) a stabilit scorul final 4 minute mai târziu.
În urma acestui rezultat, ardelenii s-au distanțat la 10 puncte față de FCSB, însă roș-albaștrii au un meci disputat în minus, cel cu Farul.
VIDEO cu gafa comisă de Mateo Susic la golul lui FC Voluntari:
Etichete: liga 1 , cfr cluj , reactie , fc voluntari , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții