Exclusiv Andrea Compagno a avut un mesaj neașteptat pentru Gigi Becali, la șapte luni de când l-a forțat să plece de la FCSB
articol scris de Digi Sport26.09.2024, 16:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Andrea Compagno (28 de ani) a fost forțat să plece de la FCSB în luna februarie, deși, în sezonul anterior, fusese golgheterul echipei.
Gigi Becali a făcut tot ce i-a stat în putință să-l facă pe Andrea Compagno să plece și, în cele din urmă, italianul a semnat cu Tianjin Jinmen Tiger, care i-a plătit FCSB-ului doar 120.000 de euro pentru italian.
Andrea Compagno i-a mulțumit lui Gigi Becali
La șapte luni de la acel moment, Andrea Compagno a avut o intervenție în direct la Liga Digisport și, chiar dacă rămăsese impresia că a fost mai mult decât deranjat de cum a fost tratat de conducerea FCSB-ului, a ținut să-i mulțumească lui Gigi Becali.
”Toată lumea îl știe pe Gigi Becali. A făcut foarte bine pentru acest club, a făcut foarte multe achiziții. Cine ajunge la FCSB știe ce condiții sunt aici, ce suporteri sunt.
Am văzut foarte multe știri că am zis de patron doar că mă schimba la pauză, că eram supărat pe asta. Când am plecat, am vorbit frumos. Asta a fost, nu am nimic cu Gigi, i-am mulțumit că mi-a dat oportunitatea să fac un pas mare în cariera mea”, a declarat Andrea Compagno.
Andrea Compagno a ”rupt” plasele în China
De la transferul de la FCSB, Andrea Compagno a jucat în 25 de meciuri pentru Tianjin și a marcat nu mai puțin de 19 goluri.
”M-am stabilit bine aici în China, era totul ciudat la început, dar am reușit să mă acomodez, avem încă patru meciuri.
Mereu e greu să faci comparație. Aici este un număr mare de străini, care trebuie să joci cu numărul mare de chinezi. Pentru mine e greu să faci comparația. Totul vine de la intensitate, chiar dacă antrenamentele sunt mai lungi, nu este aceeași intensitate ca în Europa”, a spus Andrea Compagno.
Etichete: gigi becali , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții