Andre Duarte a fost propus la FCSB, U Craiova 1948 a ieșit la atac! Comunicatul clubului
articol scris de Digi Sport18.05.2023, 19:58
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Situația contractuală a fundașului portughez Andre Duarte (25 de ani) a generat tensiuni la U Craiova 1948, în condițiile în care fotbalistul ar fi fost propus la FCSB.
U Craiova 1948 "ține cu dinții" de Andre Duarte! "I-am propus jucătorului o colaborare pe 3 ani"
Agentul lui Andre Duarte susține că înțelegerea cu U Craiova 1948 expiră în această vară, dar conducerea clubului patronat de către Adrian Mititelu a emis un comunicat în care a precizat că acest acord expiră la 30 iunie 2024.
U Craiova 1948 avertizează că prelungirea contractului cu Andre Duarte a fost înregistrată la LPF, iar impresarul fundașului portughez ar avea “un interes personal”.
- Andre Duarte a venit la U Craiova 1948 în vara anului 2022, liber de contract, de la echipa portugheză CF Estrela.
"Clubul nostru informează public faptul că André Lourenço Duarte este jucător sub contract cu noi până la data de 30.06.2024, în conformitate cu contractul încheiat la data de 28.06.2022, care prevedea o clauză de prelungire unilaterală de un an, pe perioada 01.07.2023-30.06.2024, opțiune care a fost activată și înregistrată în registrul electronic al LPF (football connect) la data de 06.12.2022.
Facem precizarea că, în cel de-al doilea an, contractul pe lună a crescut cu 20% și este mai mare decât cel avut de fotbalist în primul an. Prin urmare, sunt îndeplinite Criteriile Portmann după care se ghidează FIFA și TAS.
Menționăm, de asemenea, faptul că echipa i-a propus jucătorului o colaborare pe 3 ani și așteptăm răspunsul acestuia.
Toate afirmațiile făcute de agentul jucătorului, Bernardo Lino de Castro, cu privire la situația contractuală a jucătorului, sunt nereale și reprezintă un interes personal al acestuia. De altfel, și în contractul încheiat între club și agentul jucătorului, acesta din urmă și-a fixat comision pentru cel de-al doilea an opțional, urmând să-și încaseze comisionul la 01 iulie 2023", se arată într-un comunicat.
- 750.000 de euro este cota de piață a lui Andre Duarte, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
- 42 de meciuri a jucat Andre Duarte în acest sezon și a reușit o pasă de gol în SuperLigă.
Gigi Becali a vorbit despre varianta Andre Duarte la FCSB
Întrebat despre posibilitatea ca Andre Duarte să ajungă la FCSB, Gigi Becali nu a vrut să dea un răspuns concret și a declarat că transferurile vor fi făcute imediat după ce campionatul se va decide.
Mai mult, patronul roș-albaștrilor anunță că va băga mâna adânc în buzunar și va aduce cel puțin trei fotbaliști de calitate, însă doar dacă elevii lui Elias Charalambous vor reuși să câștige titlul.
„Duarte sau nu, așteptați și voi până să se termine campionatul. Mititelu nu are jucători răi, că mi-a ieșit cu Compagno, dar nu are rost să vorbesc de transferuri până nu vad dacă o să câștig sau nu campionatul. Și oricum, nu cred că lui Mititelu îi place să vorbesc de jucătorii lui. De nume de jucători pe care i-aș vrea la FCSB o să vorbesc după finalul campionatului. Dacă o să câștigăm titlul o sa aduc cel puțin trei jucători buni de tot”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.
Etichete: liga 1 , gigi becali , superliga , fcsb , u craiova 1948 , andre duarte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții