ioan andone
Ioan Andone

Ioan Andone a fost prezentat oficial. Obiectivul echipei și ce se întâmplă cu veteranii din lot

25.06.2018, 10:38
  • Liga 2: Csikszereda - Steaua, joi, 17:00, DGS 1

  • Cupa României: CFR Cluj - Universitatea Craiova, joi, 20:00, DGS 1

Salvați cu mari emoții de la retrogradare, ilfovenii de la FC Voluntari pornesc pe un nou drum în această vară. Ioan Andone va fi managerul general al echipei și fostul antrenor al lui Dinamo are planuri mari cu gruparea care are în palmares o cupă și o Supercupă.

Noul plan al echipei care anul trecut a câştigat Cupa şi Supercupa este unul de-a dreptul surprinzător, dacă ţinem cont de numele care se vor ocupa de echipă: Daniel Opriţa va fi antrenorul echipei, iar Ioan Andone a fost deja numit manager general. În plus, Florentin Dumitru îi va lua locul lui George Galamaz, care şi-a anunţat plecare dinaintea finalului de sezon, Gabi Popescu va fi consilier, iar Iulian Miu va fi şi el în staff.

Pentru că ilfovenii nu s-au putut despărți încă oficial de Adrian Mutu, la conferința de prezentare a noului staff a apărut doar Ioan Andone. "Fălcosul" a explicat care va fi obiectivul echipei în sezonul următor și care vor fi atribuțiile sale.

"Am stat un an și ceva pe margine, dar am decis să accept o nouă provocare. Eu voi avea responsabilitatea rezultatelor. Voi avea foarte mult de muncă. Am văzut baza, mă voi ocupa și de echipele din Liga 3 și Liga 4. Din fericire, mulți dintre foștii mei elevi sunt aici. Munca de manager pentru Liga 1? Până joi trebuie să stabilim un lot pentru plecarea în Slovenia. Este multă muncă, de 24 de ore, dar la 58 de ani cred că am experiența necesară pentru a face asta. Eu m-am mutat în Voluntari, așa că eram și aproape de casă. Vom forța și tineri. Calificarea în play-off și câștigarea Cupei României va fi obiectivul echipei" a declarat Ioan Andone.

Andone a explicat și ce se va întâmpla cu veteranii Lucian Sânmărtean, Costin Lazăr și Florin Cernat. "Sânmărtean se va retrage, iar cu Cernat vom vorbi. Nu știm dacă mai vrea să continue. Mă bucur că a semnat Costin Lazăr pe un an" a precizat Andone.

Etichete: liga 1 , ioan andone , costin lazăr , fc voluntari , antrenor voluntari


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Scandal în Parlament. De ce a fost amenințată Anamaria Gavrilă cu evacuarea din sala de plen

Tensiuni în Parlament, miercuri, în timpul dezbaterii moțiunii simple împotriva ministrului de Interne, Cătălin Predoiu. Anamaria Gavrilă, șefa Partidului Oamenilor Tineri (POT), a țipat din sală și l-a întrerupt constant pe ministru, cerându-i demisia. Președintele de ședință i-a retras cuvântul, iar liderul deputaților PNL a cerut evacuarea și sancționarea acesteia în Biroul Permanent.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

E gata! "Telenovela" Andrei Rațiu la Barcelona s-a încheiat

Video "Hoția anului". Scandal uriaș în Cupa Spaniei, la Real Madrid - Sociedad: "Cel mai clar penalty din istorie!"

Ce lovitură! 80.000.000 de euro pentru Dan Șucu

S-a terminat! Lovitura primită de Louis Munteanu

Scene nemaivăzute la Real Madrid - Sociedad! Vinicius l-a scos din sărite pe Ancelotti: "Te scot, te scot!"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Live Video&Score Atletico Madrid - Barcelona 0-1, ACUM, pe Digi Sport 1, în semifinalele Cupei Spaniei. Sorloth a avut un gol anulat!

”Negocierile sunt în desfășurare”. Florin Tănase, în fața transferului carierei. Cum poate pleca de la FCSB

Scene rar întâlnite! Jose Mourinho l-a atacat pe Okan Buruk, iar internetul a ”explodat” la adresa ”victimei”: ”Rușine”

”Se retrage”. Emma Răducanu, decizie surprinzătoare

Citeşte şi

Exclusiv A acceptat un salariu mai mic și a ajuns la un acord cu Dan Șucu: ”Sigur mai avea oferte!”

Exclusiv Andone a auzit că Lucescu a fost făcut ”praf” și a intervenit: ”Ce să mai zici de Iancu? Îi iau la rând pe toți”

PEROZCatrinel Menghia, fizic impecabil în prag de 40 de ani. În cei mai scurți pantaloni și o bustieră, le-a arătat fanilor mișcări de sport

FILM NOWJohn Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe: "Credeam că nu mă va atinge"

Oferta pe care U Cluj o face pentru atacantul lui Adrian Mititelu, pe care l-a vrut în iarnă şi Gigi Becali citeşte ştirea pe Prosport.ro

Mărturia impresionantă a lui Monfils despre Svitolina: "Soția mea m-a salvat. Mă gândeam că e sfârșitul" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Alexandra Stan, într-o ținută minusculă din piele. În fustă scurtă și vestă decoltată, blonda a fost în centrul atenției

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Alexandra Stan, într-o ținută minusculă din piele. În fustă scurtă și vestă decoltată, blonda a fost în centrul atenției

Digi World

De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul tuturor

Digi Animal World

Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele afectate