”Am vândut, am luat 11 milioane de euro, bani cash!”. Gigi Becali, o nouă lovitură financiară
20.06.2021, 15:02SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali (62 de ani) se laudă că știe să facă bani. Finanțatorul celor de la FCSB a dezvăluit cum pandemia de COVID-19 ”l-a ajutat” să facă bani de cinci ori mai mulți decât o făcea înainte.
Milionarul din Pipera s-a bazat foarte mult pe tranzacția cu terenuri.
”Pentru mine nu a fost nicio perioadă grea, a fost chiar și mai bine de cinci ori. Păi cum așa? S-au dublat prețurile la terenuri. Și am vândut în pandemie terenuri la dublu preț decât era înainte.
Am vândut în pandemie, am luat 11 milioane (n.red. – euro) bani cash. Omul nu ține cont de pandemie, omul dă când vrea el și cât vrea el.
Toată averea, împlinirea asta toată e a Domnului, toate bogățiile. Și el mi-a dat mie și a zis bă, îți dau ție să administrezi. Dacă nu administrezi bine, vai de capul tău”, a declarat Gigi Becali la Antena 3.
”Vreau să fac un miliard de euro în 10 ani!” Gigi Becali a dezvăluit ce plan financiar a pus la cale
FCSB n-a mai câștigat titlul de campioană de șase ani, mai exact de la finalul sezonului 2014-2015, în mandatul lui Costel Gâlcă, dar Gigi Becali (62 de ani) este mulțumit.
Finanțatorul roș-albaștrilor are o stare de liniște datorată faptului că vistieria clubului este doldora de bani, la nivelul României, bineînțeles. Milionarul din Pipera are însă un plan prin care să mărească și mai mult averea. Și-a propus un target de un miliard de euro în următorii 10 ani.
Gigi Becali: ”Vreau să fac un miliard în 10 ani!”
Gigi Becali a mai achiziționat recent un tânăr fotbalist, racolat din curtea rivalilor de la Dinamo, Mario Lăcătuș, pentru care a achitat o sumă infimă, 50.000 de euro.
”Am un lot foarte bun în acest moment, cu foarte mulți jucători tineri, care vor crește și vor fi extrem de căutați. Și voi mai cumpăra, așa cum v-am obișnuit. Vreau să fac un miliard în 10 ani”, a spus Gigi Becali, pentru digisport.ro.
Becali este convins că va veni și ziua în care va vinde și o va face pe bani mulți. ”La anul nu ne va mai sta nimeni în cale. Vă spun doar atât. Coman, Moruțan, Ovtavian Popescu, Olaru și Tănase. Cine-i poate opri? Au ajuns la maturitate și vor pleca pe bani mulți”.
Milionarul, despre care Dumitru Dragomir a spus că are deja o avere de un miliard de euro, vrea să plece, în demersul său, de la baza financiară pe care o are acum.
”Faptul că am acum 10 milioane de euro în cont mă mulțumește. Vedeți ce vremuri trăim. Mereu m-a interesat partea financiară. Când vezi echipe mari ale României, imense, aflate prin insolvență sau care au luptat pentru salvarea de la retrogradare, te gândești dacă eu am procedat bine sau nu până acum.
Deci, am făcut bine!”, ne-a mai spus Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , transferuri fcsb , bani gigi becali , avere gigi becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții