"Am slăbit vreo 2-2,5 kg". Impresiile lui Bratu, după primele săptămâni pe banca lui Dinamo
15.03.2018, 14:04SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Bratu a descoperit pe propria piele că postul de antrenor la Dinamo are şi dezavantaje. Mai ales într-o perioadă dintre cele mai dificile din istoria clubului.
Tehnicianul de 38 de ani, care l-a înlocuit pe Vasile Miriuţă, după ce alb-roşiii au ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1, spune că în scurta perioadă în care i-a pregătit pe "câini" a pierdut câteva kilograme.
"Am slăbit vreo 2-2,5 kg. Nu e uşor, e un consum mare de energie, dar îmi face plăcere ce fac, mă trezesc cu plăcerea de a veni aici la Săftica să fiu alături de jucători", a declarat Bratu, la conferinţa de presă care a prefaţat meciul cu FC Botoşani, din a doua etapă a play-out-ului, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:45, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
Chiar dacă forma fizică i-ar permite să participe activ al antrenamentele elevilor săi, Bratu spune că nu se bagă la joc. Nu exclude, însă, să o facă, dacă situaţia o va cere.
"Nu mă antrenez cu ei. Mai trag un şut, mai dau o centrare, dar dacă e nevoie, o voi face", a precizat fostul atacant.
Florin Bratu şi-a început cariera de antrenor al lui Dinamo cu un eşec, 0-1 cu CS U Craiova, în sferturile de finală ale Cupei României, dar a reuşit să câştige primul meci din Liga 1, 3-0 cu Gaz Metan Mediaş.
Etichete: liga 1 , dinamo , florin bratu , bratu dinamo , play-out liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții