"Am fost fentat de Șucu!". Ce spune Gigi Becali, după ce a ratat transferul lui Andrei Borza
articol scris de Digi Sport19.08.2023, 07:49
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Rapid a reușit una dintre cele mai importante lovituri pe piața transferurilor din SuperLiga României. Giuleștenii au reușit să îl convingă pe Gică Hagi să își cedeze una dintre ”perle”: pe Andrei Borza (17 ani).
Reacția lui Gigi Becali, după ce Andrei Borza a fost transferat de Rapid
Gigi Becali a răbufnit după ce a ratat transferul lui Andrei Borza. Patronul FCSB era dispus să plătească un milion de euro pentru fotbalistul de doar 17 ani. În cele din urmă, acesta a ajuns în Giulești, la rivala Rapid.
"Pe Borza eu am dat un milion și mă surprinde că l-au dat cu 800.000. Am spus că pot să dau până într-un milion. Poate că l-a dat la Rapid că are mai mare interes, e mai mare procentul. Echipă mai mare, șanse mai mari să-l vândă apoi.
Eu am dat un milion, dacă au vrut să-l dea pe 800.000 la Rapid, asta e. Fiecare face ce vrea cu marfa lui. Eu dădeam milionul pe vârsta lui. A făcut afaceri Rapid, aici e adevărat că am fost fentat de Șucu. Nu știu dacă îl ia pe Grameni, treaba lor. Eu spun doar că dădeam un milion, nu mă bag, nu vreau să-mi supăr nașul", a declarat Gigi Becali.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Andrei Borza, potrivit Transfermarkt.
Mesajul lui Andrei Borza, după ce a fost transferat la Rapid
Andrei Borza (17 ani) a ajuns la Rapid, iar fotbalistul a postat un mesaj special pentru campioana României din sezonul trecut.
"A venit momentul să-mi exprim întreaga mulțumire pentru întreg proiectul Farul. A fost un an memorabil pentru mine, datorită lui Mister, care m-a format ca fotbalist și m-a învățat tot ce știu.
Mulțumirile nu se opresc aici. În spate s-a aflat o întreagă armată de oameni, care au contribuit fiecare la drumul meu prin lumea fotbalului. Farul a fost și va rămâne mereu pentru mine o a doua casă. Vreau să le multumesc și celor din Peluza Marină, care au colorat în alb și albastru fiecare meci prin suportul lor moral. Multumesc, Farul Constanța, pentru tot!", a scris Borza, pe Instagram.
Etichete: rapid , gigi becali , fcsb , andrei borza
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții