”Am dispus dezmembararea. L-am rugat să-și demonteze tribuna”. A fost ultimul meci pe stadionul Dinamo
articol scris de Digi Sport13.06.2024, 10:25
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Stadionul Dinamo a găzduit miercuri, 12 iunie 2024, ultimul meci.
Ionuț Popa, președintele celor de la CS Dinamo, a anunțat tot miercuri, că arena va intra curând în proces de demolare și că a dispus deja dezmembrarea anumitor elemente.
Ionuț Popa: ”A fost oficial ultima partidă pe acest stadion, 100%”
Galerie Foto
Conform oficialului ”Câinilor”, partida CS Dinamo - CSC Ghiroda și Giarmata Vii, scor 3-1, care a contat pentru semifinala ”barajului” de promovare în Liga 2, a fost ultima partidă disputată pe arena din ”Ștefan cel Mare”.
Președintele lui CS Dinamo a explicat că a luat deja legătura cu Nicolae Badea, căruia i-a transmis că trebuie să-și demonteze tribuna oficială.
”A fost oficial ultima partidă pe acest stadion, 100%. Deja am dispus colegilor de a dezmembra anumite elemente. Am avut o discuție cu domnul Badea prin care l-am rugat să își demonteze tribuna oficială, am avut un răspuns pozitiv.
Mi-a indicat că îmi va comunica societatea care se va ocupa de acest lucru, le va monta la baza din Tei, dar le va muta de pe Stadionul Dinamo. CNI-ul va publica licitația în curând”, a spus Popa, în emisiunea Exclusiv Dinamo.
- CS Dinamo va lupta pentru promovarea în Liga 2 în finala ”barajului” cu CSM Focșani, sâmbătă, 15 iunie 2024, de la 17:30, în direct la Digi Sport 1. Meciul se va juca la Focșani.
”Va fi atipic: vom începe întâi construcția, apoi demolarea totală”
Popa a mai precizat și cum va decurge construcția noii arene din Șoseaua ”Ștefan cel Mare”.
”Dacă totul merge bine, trebuie să facilităm câștigătorilor tot procesul. Până atunci, trebuie să ne asigurăm că totul este curat.
Va fi o demolare parțială în primă fază. Va fi atipic: vom începe întâi construcția, apoi demolarea totală.
Nu vă pot oferi o dată acum, nu ține de mine, totul depinde de CNI. Cred că anul acesta vom vedea buldozerele, eu asta simt, totul ține de CNI”, a mai spus Popa.
Noul stadion Dinamo, de 25.000 de locuri, ar avea:
- propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
- spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
- o boxă generoasă pentru presă
- spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
- spații pentru spectatorii cu dizabilități
- tribunele vor fi integral acoperite, iar locurile vor avea o bună vizibilitate către teren
Etichete: ionut popa , stadion dinamo , stadion dinamo demolare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții