”Am discutat cu o firmă din străinătate”. Planul CFR-ului pentru stadionul din Cluj
articol scris de Digi Sport05.04.2022, 14:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
CFR Cluj are în plan să modernizeze stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.
Cristi Balaj, președintele clubului ardelean, a anunțat că există deja discuții cu o firmă din străinătate pentru lucrări la tribuna întâi a stadionului și pentru zona arenei în care nu există locuri pentru spectatori.
Planul CFR-ului pentru stadionul din Cluj
”Avem discuții în acest sens pentru tribuna 1 și pentru zona în care nu există tribună. Avem planuri în viitor.
Am discutat deja cu un constructor care dorește să vină alături de clubul nostru. Este o firmă din străinătate care dorește să-și asocieze imaginea cu CFR Cluj”, a spus Cristi Balaj, la Pro Arena.
Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” a fost inaugurat în 1973 și ultimele lucrări de modernizare, unele ample, care au costat aproximativ 30 de milioane de euro, au avut loc în 2008.
CFR Cluj, aproape de un nou titlu
După etapa a treia a play-off-ului Ligii 1, CFR Cluj s-a distanțat la opt puncte de principala urmăritoare din clasament, FCSB, ca urmare a victoriei cu FC Argeș, 2-0, și a înfrângerii, cu același scor, suferite de ”roș-albaștri” cu Universitatea Craiova.
Runda viitoare, este rândul CFR-ului să joace împotriva Craiovei, în Bănie, meci programat duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1. În aceeași etapă, dar luni, de la ora 21:00, FCSB primește vizita lui FC Voluntari, de asemenea în direct la Digi Sport 1.
Etichete: cristi balaj , stadion cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții