Video Exclusiv ”Am discutat cu el, suferă foarte mult!”. Drama lui Alexandru Ioniță. De ce nu poate semna cu Rapid
articol scris de Digi Sport21.12.2020, 17:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Alexandru Ioniță (26 de ani) este implicat într-un scandal în care a intrat fără să-și dea seama iar acum nu știe când și cum va scăpa.
Alexandru Grigore, antrenorul Rapidului, a dezvăluit că Ioniță nu poate reprezenta acum o soluție pentru giuleșteni și a explicat și de ce.
Drama lui Alexandru Ioniță. De ce nu poate semna cu Rapid. ”Are o situație delicată!”
”Alexandru Ioniță are o situație delicată, am discutat cu el, suferă foarte mult. Niciun club nu se poate gândi la el, pentru că se află într-o stare de suspendare.
Sper să-și rezolve cât mai repede, sper ca Dani Coman să-l ajute să scape cât mai repede de acest scandal.
Ideea este că nu știu când vor fi judecați, ce sancțiuni vor primi, de aceea nu este un subiect de discuție pentru Rapid”, a spus Grigore, prezent în studioul emisiunii Liga Digi Sport.
Cei trei jucători de la Astra Giurgiu, Kehinde Fatai, Takayuki Seto și Alexandru Ioniță, acuzați că au apelat la o terapie interzisă de Agenția Mondială Anti-Doping nu s-au grăbit pentru a-și demonstra nevinovăția.
Dani Coman, președintele formației giurgiuvene, a confirmat că fotbaliștii respectivi au făcut acest lucru fără acordul clubului, însă este încrezător că aceștia vor evita sancțiunile drastice.
Cristi Balaj: ”Au fost deja două termene la care nu s-au prezentat!”
Cristi Balaj, președintele Agenției Naționale Anti-Doping (ANAD), a explicat, într-o intervenție ÎN DIRECT la Digi Sport Special, că nu înțelege de ce jucătorii celor de la Astra au pierdut două luni.
”Există pe rol subiectul acesta. S-au urmat toate procedurile. Am demarat chiar și o procedură de urgență din dorința de a le oferi jucătorilor posibilitatea de a se apăra.
Numai că a fost deja o ședință a Comisiei de Audiere, la care jucătorii nu s-au prezentat. Au cerut o amânare. S-au prezentat doar prin avocat.
Apoi, subiectul urma să se discute peste o lună. Dar, nu s-au prezentat nici la al doilea termen. Au invocat anumite motive și au trimis hârtia chiar în timpul ședinței. Practic, s-au pierdut două luni”, a spus Balaj, la Digi Sport.
Etichete: nicolae grigore , alexandru ionita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții