Video Exclusiv "Am avut o discuție". De ce nu poate ajunge Marius Niculae la Dinamo: "E conflict de interese"
articol scris de Digi Sport06.10.2021, 20:36
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Odată cu revenirea lui Mircea Rednic pe banca lui Dinamo, s-a discutat fie aducerea lui Marius Niculae în staff, fie a lui Ionel Dănciulescu. Ambii foști atacanți au recunoscut că au discutat, însă se pare că doar varianta Dănciulescu mai "stă în picioare".
Marius Niculae: "Aș fi în conflict de interese"
"Am avut o discuție cu cei de la Dinamo, dar în acest moment, pe poziția pe care mi-au propus-o ei, e conflict de interese cu ceea ce fac eu acum la FRF. Așa era propunerea, ca eu să rămân și la FRF și să fiu și la Dinamo.
Dar din nefericire, e conflict de interese. Nici nu am început bine aici activitatea, dar mie nu îmi place să las lucruri neterminate", a spus Marius Niculae la Digi Sport Special.
Marius Niculae ar fi venit la Dinamo, însă a dorit să rămână și la FRF, ca membru al comisiei tehnice, funcție pe care o ocupă de puțin timp, mai exact de pe 1 octombrie.
Schimbări în Comisia Tehnică a FRF. Marius Niculae și Florin Bratu, printre noutăți
"Noii membri sunt Florin Bratu, Massimo Pedrazzini şi Marius Niculae, care începând de luna trecută ocupă funcţia de Manager Sportiv al loturilor naţionale de tineret şi juniori. Acesta din urmă nu va avea însă drept de vot", a anunţat Federaţia Română de Fotbal, potrivit Agerpres.
Componenţa Comisiei Tehnice a FRF:
- Mihai Stoichiţă - preşedinte
- Lucian Burchel, Aurel Ţicleanu - vicepreşedinţi
- Cristian Dulca, Marin Ion, Ionel Augustin, Miodrag Belodedici, Rodion Cămătaru, Dumitru Dumitriu, Ion Geolgău, Mihai Ianovschi, Dumitru Moraru, Florin Bratu, Mirel Rădoi, Marcel Răducanu, Massimo Pedrazzini, Lucian Sănmărtean, Jakab Zoltan - membri,
- Marius Niculae, Felix Grigore, Vlad Munteanu, Andrei Vochin - membri fără drept de vot.
Etichete: marius niculae
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții