”Am auzit”. Cristiano Bergodi a vorbit despre revenirea lui Dan Petrescu la CFR Cluj
articol scris de Digi Sport14.04.2024, 17:47
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rapid se pregătește de duelul contra celor de la Sepsi Sf. Gheorghe de luni, 15 aprilie, din cadrul etapei a patra a play-off-ului SuperLigii României.
Partida va putea fi urmărită ÎN DIRECT la Digi Sport 1 de la ora 20:30, în format Live Video pe digisport.ro, dar și din Aplicația Digi Sport.
Cristiano Bergodi: ”Nu cred că Dan Petrescu va prelua CFR Cluj până la sfârșitul campionatului”
La conferința de presă premergătoare partidei cu Sepsi, Cristiano Bergodi a fost întrebat și despre posibila revenirea a lui Dan Petrescu în SuperLiga.
Italianul l-a lăudat pe ”Bursuc” însă este de părere că acesta va reveni abia la începutul senonului viitor.
”Nu cred că Dan Petrescu va prelua CFR Cluj până la sfârșitul campionatului. Am auzit că a spus că nu cunoaște jucătorii de la CFR. Dan Petrescu este un antrenor care poate capacita jucătorii”, a spus Cristiano Bergodi.
Dan Petrescu a discutat cu patronul lui CFR Cluj
Dan Petrescu a revenit în România, după despărțirea de echipa sud-coreeană Jeonbuk. Antrenorul a recunoscut că a fost contactat de Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, și a anunțat că nu a discutat cu alte echipe, deși s-a speculat că ar fi dorit și de Rapid sau Universitatea Craiova.
”E bine când se vorbeşte de tine. Nu sunt robot, să mă duc direct la o echipă în momentul ăsta. Am nevoie de puţină pauză şi e normal.
Nu prea am mai văzut meciuri din România, nu prea mai ştiu ce e aici, decât rezultatele. Nu am mai urmărit niciun meci, că nu am avut unde.
Nu m-a sunat nimeni până acum în afară de patronul de la CFR. Dar nu numai acum. Pentru că avem o relaţie foarte bună”, a declarat Dan Petrescu.
Etichete: cfr cluj , dan petrescu , superliga , cristiano bergodi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții