Galerie Foto Alibec e deja istorie la FCSB! Noul număr 7 al lui Dică e altul decât se aștepta toată lumea
21.07.2018, 19:50Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
VIDEO Astra - FCSB | Denis Alibec a fost timp de un an și jumătate posesorul numărului 7 la FCSB, căruia Marius Lăcătuș i-a conferit un statut legendar la clubul roș-albastru. După ce atacantul problematic a fost îndepărtat de la echipă, conducerea i-a luat și tricoul, iar Florinel Coman este noul "șeptar" al lui Nicolae Dică, în ciuda faptului că Antonio Jakolis - revenit după un împrumut - era anunțat drept purtătorul acestui număr pentru acest sezon.
Coman (20 de ani) este una dintre marile speranțe ale patronului de la FCSB, Gigi Becali, care l-a cumpărat cu două milioane de euro de la Viitorul și i-a stabilit o clauză de reziliere în valoare de 100 de milioane de euro. Supranumit "Mbappe" atât de Hagi, cât și de Becali, atacantul are acum un motiv în plus să tragă tare pentru a străluci la FCSB.
La meciul cu Astra, primul din sezonul 2018-2019 în Liga 1, Coman a fost titularizat în flancul stâng al atacului, în sistemul 4-3-3 implementat de antrenorul Nicolae Dică.
Dintre titulari, o schimbare de număr în acest sezon se observă și în dreptul lui Romario Benzar. Fundașul dreapta a adăugat un "0" "2"-ului pe care l-a avut în prima stagiune la formația bucureșteană, iar de acum va purta 20 pe tricou.
Vestiarele înaintea meciului Astra - FCSB
Galerie Foto
Alți jucători care au purtat numărul 7 la Steaua / FCSB, după Marius Lăcătuș:
Stelian Carabaș (2000)
Radu Niculescu (2001)
Marius Luca (2001-2002)
Marian Aliuță (2002-2003)
Adrian Pitu (2003-2004)
Daniel Oprița (2005-2007)
Eric Bicfalvi (2007-2008)
Janos Szekely (2008-2011)
Florin Costea (2011)
Alexandru Chipciu (2012-2016)
Florin Tănase (2016-2017)
Dennis Man (2016-2017)
Etichete: noul lacatus , alibec istorie , numarul 7 la fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții