Alexandru Mitriță, sincer după ce Universitatea Craiova a învins-o pe Hermannstadt: ”Am suferit puțin”
articol scris de Digi Sport05.08.2023, 00:18
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Universitatea Craiova a reușit să câștige, pe teren propriu, împotriva celor de la Hermannstadt, cu scorul de 1-0, în etapa a 4-a a SuperLigii. Unicul gol al partidei a fost marcat de Andrei Ivan în minutul 16, din lovitură de la 11 metri.
Penalty-ul primit de craioveni a fost obținut de Alexandru Mitriță, după ce acesta a fost faultat în careu de doi jucători de la Hermannstadt.
Mitriță, mulțumit după ce Universitatea Craiova a obținut cele 3 puncte
La finalul partidei din Bănie, Alexandru Mitriță (28 de ani), mijlocașul care s-a întors la Universitatea Craiova în această vară, s-a declarat extrem de mulțumit de faptul că echipa sa a obținut cele trei puncte în partida disputată pe stadionul Ion Oblemenco.
”Per total am fost mulțumiți (n.r. de evoluția lui Universitatea Craiova). Important este că am luat cele 3 puncte. Prima repriză am dominat-o total. A doua repriză am suferit puțin, dar important e că am luat cele 3 puncte. Îmi doresc să joc cât mai bine, să-mi ajut echipa și să acumulăm cât mai multe puncte, asta ne dorim cu toții”, a susținut Mitriță la flash-interviul de după partidă.
Întrebat fiind dacă jocul Universității Craiova depinde exclusiv de reușitele lui, Alexandru Mitriță a ales să fie modest și a precizat că jocul echipei din Bănie se concentrează mai mult pe partea stângă.
”Nu cred că e vorba de dependență, toți lucrăm pe aceeași linie. Nu pot să spun că avem ceva tactic să jucăm pe mine.
Poate că așa a fost și, nu știu, mai multă determinare din partea echipei, ajunge jocul mai mult în partea stângă și e normal ca de acolo să plece acțiunile. Îmi doresc să dau gol, dar îmi doresc să dau cât mai multe assist-uri să-mi ajut echipa să câștigăm. Nu sunt importante golurile pentru mine în acest moment”, a mai spus Mitriță.
Alex Mitriță: ”Am căzut pe final”
De asemenea, Mitriță a mărturisit că întreaga echipă a căzut fizic pe finalul meciului, iar acest lucru i-ar fi putut costa scump pe olteni.
”Ne-a salvat (n.r. Laurențiu Popescu). Am căzut pe final, s-a văzut, nu am fost proaspeți, n-am fost bine fizic din cauza căldurii, dar important e că am luat cele trei puncte, avem timp să vedem ce am greșit și trebuie să îndreptăm și sper, ușor-ușor, să jucăm 90 de minute cap-coadă”, a încheiat Mitriță.
Etichete: universitatea craiova , alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții