Alexandru Mitriță s-a despărțit în această iarnă de Universitatea Craiova

Mitriță se poate despărți de Craiova în această iarnă. Ofertă de 6 milioane de euro din MLS

23.01.2019, 14:15
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

CS U Craiova l-ar putea ceda pe liderul echipei chiar în această iarnă. Alexandru Mitriță, căpitanul formației pregătite de către Devis Mangia și totodată, golgheterul Ligii 1 ar putea ajunge la New York City, în MLS.

Oficialii lui New York City sunt așteptați zilele acestea la Craiova pentru negocieri și ar fi dispuși să ofere peste 6 milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Mitriță, potrivit sport.ro. Rămâne de văzut dacă se va ajunge la un consens între cele două cluburi, însă cert este faptul că banii nu reprezintă o problemă pentru clubul din Statele Unite. New York City FC este deținut de aceiași șeici miliardari care investesc masiv la Manchester City, în Premier League. 

Alexandru Mitriță, posibil adversar al jucătorului care-l inspiră

Dacă Alexandru Mitriță va bifa transferul în MLS, va avea ocazia de a juca împotriva lui Sebastian Giovinco, unul dintre fotbaliștii săi preferați. În opinia mijlocașului ofensiv al Craiovei, se aseamănă foarte bine cu jucătorul italian, care este și cel mai bine plătit fotbalist din MLS (7,1 milioane de dolari pe sezon).

Cel mai important nume care a evoluat la New York City este David Villa, care a plecat în această iarnă în Japonia, la Vissel Kobe. În prezent, Maxi Moralez este coordonator de joc la americani, potențial concurent al lui Mitriță pentru un post în primul 11, în cazul în care se va bifa transferul. În actualul sezon, Alexandru Mitriță are 18 partide și 13 goluri pentru CS U Craiova. 3,5 milioane de euro este cota românului, potrivit Transfermarkt.

Etichete: transferuri , mls , alexandru mitrita


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Marius Șumudică ”l-a înțepat” din nou pe Neil Lennon, după remiza cu Dinamo

A venit "nota de plată", după Dinamo - Rapid 0-0

Foto I-a cucerit definitiv inima Soranei Cîrstea

Video De neimaginat! Strănepotul lui Mussolini a marcat în Italia și a sărbătorit cu salutul nazist

Citeşte şi

Alexandru Mitriță a dezvăluit momentul cel mai emoționant al anul 2024: ”Simțeam că trebuie să-l răsplătesc”

Zero! Barcelona a decis să ia o măsură radicală

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Adrian Mutu, marea lovitură pe care o încearcă Petrolul la final de an citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”