Alexandru Chipciu, sigur că s-a decis campioana! ”Diferența va fi făcută de punctele de acum!”
articol scris de Digi Sport04.05.2021, 09:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
VIDEO FCSB - CFR Cluj 1-1 | Alexandru Chipciu (31 de ani) a jucat doar pe final în partida de la Giurgiu, atunci când l-a înlocuit pe Sigurjonsson, minutul 78.
Fostul fotbalist al roș-albaștrilor crede că CFR va lua campionatul și că remiza de duminică seară a stabilit în mare parte campioana.
”A fost un meci greu, am egalat pe final și asta e situația. E foarte important că am ținut Steaua, FCSB, pe locul 2. Ne-am distanțat de Craiova, e important. Sunt puncte grele în play-off”, a spus Chipciu.
Mijlocașul este convins că gruparea din Gruia merita și un penalty, care ar fi putut schimba soarta partidei.
”După lovitură și cum am auzit, a fost penalty la Deac. Nu vreau să mai vorbesc despre arbitraj, e mare presiune și pe ei. Am primit un mesaj că a fost, dar asta este”, a completat Alex.
De ce crede Alex Chipciu că CFR va câștiga din nou titlul în Liga 1
Chipciu crede că CFR Cluj are șanse mari de a câștiga al patrulea titlu la rând în Liga 1 și a explicat și de ce.
”Cred că am redevenit pragmatici în ultimele meciuri, dacă mă gândesc la meciul cu Sepsi, cu Craiova. Azi s-a schimbat jocul, au marcat ei primul gol și ne-a fost greu să egalăm. Diferența va fi făcută de punctele de acum.
Cred că CFR știe să gestioneze astfel de momente. Sper să o ținem așa până la final. Sincer, CFR va face cei mai puțini pași greșiți. Nu mi-aș dori să mai fie palpitant finalul, vreau mai multă liniște pe final de carieră”, a mai spus Chipciu, la Look Sport +.
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - CFR Cluj 1-1
Etichete: alexandru chipicu , chipciu cfr cluj , fcsb - cfr cluj 1-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții