Alex Ioniță, ”săgeți” la adresa arbitrajului după remiza cu CS Mioveni: ”Nu a văzut, a dat aut!”
articol scris de Digi Sport17.02.2023, 22:25
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Partida dintre CS Mioveni și Rapid s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, în etapa cu numărul 26 din Liga 1.
Dugandzic a înscris de la 11 metri pe final, însă arbitrul Horațiu Feșnic a dictat repetarea loviturii, iar, la a doua încercare, croatul a trimis peste poartă.
Alex Ioniță, după remiza cu CS Mioveni: ”Trebuie să vedem ce facem greșit!”
La finalul meciului, Alex Ioniță a mărturisit că este dezamăgit de rezultatul meciului, chiar dacă este de părere că jocul giuleștenilor a arătat foarte bine. Decarul giuleștenilor a trimis și o ”săgeată” la adresa arbitrajului.
Totuși, fotbalistul crede că giuleștenii au o problemă la finalizare, problemă care trebuie rezolvată cât mai curând.
”Ne-a lipsit doar golul. Ne-am apărat foarte bine. Am vrut să câștigăm, dar nu am reușit să marcăm. Suporterii sunt supărați, la fel și noi. Ne pare rău că nu am reușit să luăm mai multe puncte. În această seară am simțit că am jucat foarte bine.
Eu am avut ocazii. Mingea se ducea în poartă, Scarlatache nu știu cum a reușit să scoată. Arbitrul nu a văzut, a dat aut. Nu știu ce să spun, trebuie să ne revenim și să adunăm cât mai multe puncte. Am fost neinspirat la acea fază, apoi am creat ocazii, am dat pase, dar mingea nu vrea să intre în poarta.
Revenim pe Giulești, îmi doresc să luăm cele trei puncte. Trebuie să vedem ce facem greșit, să adunăm puncte, iar, în play-off, ar fi minunat dacă am avea un parcurs de vis. Este doar un moment, avem încredere în Marko. Ești bun cât ești bun în fotbal, dar el ne va ajuta foarte mult până la finalul sezonului. Am încredere că va marca multe goluri”, a spus Alex Ioniță la finalul meciului.
VIDEO Rezumatul partidei CS Mioveni - Rapid 0-0
Etichete: rapid , cs mioveni , alex ionita , dugandzic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții