Video Alex Ioniță, dedicație specială după golul superb marcat în Rapid - Poli Iași
articol scris de Digi Sport06.10.2023, 21:59
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Ioniță și-a recăpătat forma din anii precedenți. Fotbalistul a marcat din nou pentru Rapid contra celor de la Poli Iași.
Alex Ioniță i-a dedicat golul lui Daniel Niculae
La scorul de 1-1, cel poreclit ”Bulgarul” a profitat de o pasă excelentă venită de la Albion Rrahmani și l-a învins cu ”sânge rece” pe Ionuț Ailenei.
Alex Ioniță a dus-o în avantaj pe Rapid și nu uitat de ziua lui Daniel Niculae, care este chiar astăzi, 6 octombrie.
Imediat după ce a marcat, ”decarul” giuleștenilor s-a dus către banca de rezerve și a luat un tricou cu numele președintelui, dar și nu numărul 41, vârsta pe care a împlinit-o ”Nico”.
VIDEO cu Golul și dedicația lui Alex Ioniță
- A fost cel de-al treilea gol marcat în acest sezon de Alex Ioniță. Mijlocașul mai are și o pasă decisivă în cont.
Daniel Niculae spune că niciodată în viața lui nu a simțit emoțiile prin care trece acum
În ciuda contestărilor venite din parte unora dintre lideri ai galeriei Rapid, Daniel Niculae (41 de ani) a avut multe cuvinte de laudă la adresa fanilor care vine pe stadionul Rapid, dar și pentru cei care însoțesc echipa, cu sutele sau chiar miile în deplasare.
Dar Nico a vorbit și despre ce simte ca oficial al Rapidului.
Prezent în platoul emisiunii Liga Digisport, Niculae a afirmat că-i înțelege pe suporteri atunci când sunt supărați pentru că și el vine din tribună și tot acolo se va întoarce atunci când nu va mai fi oficial al unui club. Însă a explicat și de ce poziția de oficial al Rapidului i se pare cea mai inconfortabilă postură la meciuri, pe stadion.
”Sunt foarte bine, foarte sănătos, (n.r. dar) cu cât se apropie ora meciului apar și emoțiile, îmi transpiră palmele. Niciodată în viața mea nu am simțit emoțiile pe care le simt acum. Este groaznic!
Sentimentele sunt ... Când ești jucător ține doar de tine, când ești pe banca de rezerve ține doar de tine, când ești antrenor, ieși, vorbești, interacționezi cu publicul, ține și de tine, când ești suporter poți să refulezi sau să încurajezi, când ești oficial nu prea mai poți.
Îți transpiră palmele, inima câteodată bate cu intensitate, apoi se oprește”, a povestit, zâmbind, Daniel Niculae.
Etichete: rapid , daniel niculae , alex ionita , poli iasi , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții