Alexandru Chipciu a jucat trei ani şi jumătate la Steaua (actuala FCSB) / Foto: Sport Pictures

Alex Chipciu, înapoi la FCSB? Planul lui MM Stoica pentru perioada de mercato a verii

articol scris de Digi Sport
05.04.2023, 09:10
  • Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1

  • La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1

Alexandru Chipciu (33 de ani) se pare că are șanse de a-și încheia cariera la FCSB, clubul la care a cunoscut și consacrarea.

Cel care ar insista pentru readucerea sa ar fi nimeni altul decât MM Stoica (57 de ani). În vara lui 2022, Chipciu semna cu U Cluj, sub formă de împrumut de la CFR Cluj, chiar dacă mai avea un an de contract.

Alex Chipciu, înapoi la FCSB? Planul lui MM Stoica pentru perioada de mercato a verii

Managerul general al roș-albaștrilor trebuie însă să-l convingă și pe Gigi Becali (64 de ani) cu această mutare, mai ales că finanțatorul a fost foarte dezamăgit în momentul în care fotbalistul a ales să se ducă la CFR Cluj când a revenit în România.

Mihai Stoica l-ar vrea pe Chipciu înapoi, susține gsp.ro, din trei motive. În primul rând poate fi un exemplu pentru jucătorii tineri din lot, în al doilea rând acesta are o relație specială cu Mihai Pintilii (38 de ani), iar nu în ultimul rând jucătorul a demonstrat că mai poate evolua la un nivel bun. Ar fi în plus și liderul din teren de care are nevoie echipa de o bună bucată de vreme și pe care nu l-a găsit momentan.

Ajuns la U Cluj, după o perioadă mai puțin fastă la CFR Cluj, acolo unde nu s-a prea înțeles cu Dan Petrescu (55 de ani), Chipciu a bifat 30 de meciuri pentru ”Șepcile roșii”, dar nu a marcat niciun gol. Ce-i drept, în ultima perioadă fotbalistul a și fost folosit ca fundaș stânga.

Momentul în care MM Stoica a anunțat că nu mai are nicio legătură cu Chipciu

Chipciu și MM Stoica au o relație specială de mulți ani, practic din primul ”mandat” al jucătorului la Steaua, actuala FCSB. Însă, în vara anului trecut, oficialul roș-albaștrilor a fost extrem de dezamăgit de faptul că Alex Chipciu s-a bucurat după ce a marcat în FCSB - CFR Cluj 3-3, disputat pe 23 ianuarie 2022.

Atunci a spus, cu subiect și predicat, că nu mai are nicio legătură cu el și că gestul său a fost unul ipocrit. A mai spus că ține la el, dar că a întrerupt relațiile după ce jucătorul i-ar fi prezentat o situație care nu era reală. ”Nu vreau să intru în amănunte. L-aș face de râs”, spunea MM Stoica, în iulie 2022.

  • 34 de goluri şi 38 de pase decisive este bilanțul lui Chipciu în cele 169 de partide disputate în tricoul roş-albaștrilor
  • Alex Chipciu a plecat de la FCSB în 2016 şi a semnat cu Anderlecht
  • 33 de ani are Alex Chipciu.
  • 550.000 de euro este cota de piață din acest moment a lui Chipciu, potrivit transfermarkt.de, date actualizate în decembrie 2022.

Chipciu a păstrat sentimente bune față de FCSB, dar mai ales față de MM Stoica, despre care a spus că ”este tobă de fotbal”.

”După 7 ani în care echipa nu luase campionatul, patronul a investit milioane de euro în jucători. Cine-ar fi făcut așa, în situația aia?! Tătărușanu, Boruceanu, Tănase, eu, Pintilii, Rusescu…

Apoi, managementul sportiv. Meme Stoica, 'tobă' de fotbal, care a contribuit și la venirea atâtor fotbaliști. Apoi, Reghe îți dădea o încredere fantastică, nu am cuvinte! Atunci, dacă jucam cu Real Madrid, nu ne gândeam unul înainte de meci că n-am putea să-i batem.

Mintea noastră așa era setată, așa gândeam zi de zi. Apoi, mentalitatea noastră, că avea ’material° cu care să fixeze abordarea asta”, spunea Chipciu, în octombrie 2022.

  • FC Brașov, Forex Brașov, CF Brăila, FCSB, Anderlecht, Sparta Praga și CFR Cluj sunt formațiile la care a evoluat Chipciu de-a lungul carierei.
  • 76 de meciuri, 5 goluri și 5 pase decisive sunt cifrele lui Chipciu la CFR Cluj.

MM Stoica trebuie să-l convingă pe Gigi Becali. Finanțatorul a fost dezamăgit de Chipciu

În momentul în care Alex Chipciu a decis să revină în România și să accepte oferta campioanei CFR Cluj, Becali a fost total surprins.

”Cineva la care eu am ținut foarte mult, la care nu m-am așteptat niciodată să facă ce a făcut, puneam capul că nu se duce acolo, e Chipciu.

El a fost unul dintre favoriții mei, țineam foarte mult la el.

Când mi-a zis MM că merge la CFR, i-am spus că nu se duce, că nu se poate: ’Du-te, ba, de-aici!’.”, a spus Gigi Becali la acea vreme.

Pintilii l-a chemat deja pe Chipciu înapoi la FCSB

Chipciu și Pintilii sunt foarte buni prieteni, iar acesta poate reprezenta un argument extrem de solid în realizarea transferului. 

”Eu cu Pintii, pe lângă faptul ca am fost colegi… şi cu Chiricheş, cu toată lumea cu care am jucat atunci… suntem în relaţii de naşi-fini, botezam copiii unul altuia. Pintilii probabil e unul dintre cei mai apropiati, cu care mă văd cel mai des. Stăm unul la altul mereu, şi soţia mea e prietena foarte bună cu soţia lui, copiii noştri la fel.

Acum am fost şi la Şcoala de Antrenori în iarna asta. Vorbesc cu el foarte des, m-am văzut cu el non-stop. Clar vrea să-şi ia şi el carnetul de antrenor, sau antrenor-asistent, ce licenţă facem noi. Ca apoi să facem celelalte lucruri.

Mă bucur pentru el, sincer! Aşa cum a fost în ultimul timp şi a ajutat acolo mereu Steaua sau FCSB când a fost nevoie de ajutor… chiar de când a fost el principal şi a făcut antrenamentele şi tot ce ţine de organizare acolo, au fost rezultate foarte bune. Îmi doresc să continue pe această linie.

(n.r te-ai duce ca ”secund” al lui la FCSB?) Mai făceam glume cu el. Când am jucat cu FCSB la Cluj mi-au zis ‘Puiu’ şi cu ‘Vije’: ‘Gata, lasă-te de fotbal şi vino secund’. Eu aş vrea să mai joc fotbal în primul rând şi nici nu aş putea fi antrenor secund pentru că nu am carnet de antrenor. Doar să fii pe acolo, să mai ajuţi. În momentul ăsta vreau să mai joc fotbal, vom vedea ce va mai fi”, a spus Chipciu, potrivit as.ro.

CFR Cluj și ”U” Cluj își împart cheltuielile cu Chipciu 

Conform informațiilor oferite de prosport.ro, CFR Cluj și Universitatea Cluj au fost de acord să-i plătească în mod egal, 50%-50%, salariul lui Alexandru Chipciu în continuare.

Mai exact, fiecare club îi plătește lunar lui Chipciu câte 8.500 de euro. Așadar, prin acestă metodă de plată, toată lumea are de câștigat: CFR Cluj face o economie de 90.000 de euro pe an, Alexandru Chipciu își primește salariul lunar pe care îl avea la CFR Cluj - 17.000 de euro și joacă la o formație unde este dorit, iar Universitatea Cluj s-a ales cu un fotbalist de reală valoare.

Etichete: alexandru chipciu , mm stoica , mihai pintilii , gigi becali , transferuri fcsb , chipciu fcsb


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Tânără din Ucraina, mesaj dur pentru români: „Voi nu ați văzut cu adevărat ce înseamnă corupție sau sărăcie extremă”

Mesaj puternic dat de o tânăra din Ucraina, la început de 2025. Fata, care a locuit timp de trei ani în țara noastră, spune că românii nu sunt recunoscători pentru ce au și, în plus, habar nu au ce înseamnă corupție și sărăcie extremă. Ca să fie bine înțeleasă, face o comparație cu ce a văzut aici vs nivelul de trai din Ucraina.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Șeful lui PAOK s-a dus la Răzvan Lucescu și i-a comunicat decizia finală, după ce românul a fost suspendat patru luni

Probleme financiare mari, toți jucătorii sunt de vânzare. Situație grea la clubul istoric din SuperLigă

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

News Alert Darius Olaru a primit oferta și a dat răspunsul pe loc!

Video Rangers - Celtic 3-0. Ianis Hagi, Robin Propper și Danilo au adus victoria gazdelor în ”Old Firm”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

MM Stoica a lămurit situațiile lui Ngezana și Olaru, dați ca și transferați în Serie A! A folosit doar DOUĂ cuvinte

Neil Lennon l-a văzut la treabă pe Ianis Hagi și a dat verdictul, după ce Rangers a făcut instrucție cu Celtic

”Transfer” la echipa cu buget ”no limit” din România

Foto Stadion de 65.000.000 € pentru echipa de pe locul 15 din Liga 2

Citeşte şi

Chipciu a explicat de ce Nistor a ales să rămână la U Cluj: "Avea oferte de la alte echipe, contracte cu bani buni"

Chipciu, mesaj pentru soția sa direct din aeroport: ”M-am trezit și am plecat pe furiș”

PEROZDouă surori, ținta comentariilor dure după ce au dezvăluit un secret despre relația lor: „Oricine merită iubire și fericire!”

FILM NOWHugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua situație familială

Rapid București, reacție oficială despre transferul lui Denis Ciobotariu: „Atunci vom anunța!” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi, ce gol! Românul a înscris în poarta rivalei Celtic și a declanșat nebunia pe Ibrox Park VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Jennifer Lopez a îmbrăcat costumul de baie chiar și de Revelion. Cum a fost surprinsă artista în Aspen

Digi World

Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de ştiinţă

Digi Animal World

Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată