Alex Chipciu, discurs sincer după înfrângerea cu FCSB. Ce le-a spus colegilor în vestiar
articol scris de Digi Sport19.03.2021, 22:50
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
CFR Cluj a fost învinsă clar de FCSB pe Arena Națională, scor 0-3, rezultat considerat firesc de Alex Chipciu.
La finalul meciului, mijlocașul ardelenilor a recunoscut superioritatea adversarului și și-a asumat vina pentru primul gol, marcat de Darius Olaru după o gafă a lui Alex Chipciu.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - CFR Cluj 3-0:
Discursul lui Alex Chipciu, după 0-3 cu FCSB
”Am luat bătaie, rezultatul e meritat pentru ei. E ușor acum să căutăm scuze, ne-au dominat, n-am avut puterea să ieșim din apărare. Nu putem să căutăm scuze sau motive, vinovații suntem noi.
Am spus și-n vestiar, îmi asum, cred că dacă nu greșeam în careu acolo, poate se termina 0-0. Am greșit, viața te mai pune și în astfel de ipostaze. Așa e în fotbal. Și noi treceam printr-o formă bună, eram cap la cap, fiecare cu câte patru victorii la rând”, a declarat Alex Chipciu.
După înfrângerea de pe Arena Națională, CFR Cluj a rămas pe locul doi în Liga 1, dar este la trei puncte în spatele liderului FCSB.
În ultimele două runde ale sezonului regular, care se vor disputa după pauza pentru meciurile echipelor naționale, CFR Cluj va întâlni Dinamo și Universitatea Craiova.
Etichete: alex chipciu , fcsb cfr cluj , reacții fcsb - cfr cluj 3-0
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții