Alex Chipciu a reacționat scurt, după ce Dan Nistor a spus că s-au bătut în vestiar la pauză
articol scris de Digi Sport09.02.2024, 23:34
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Alex Chipciu (34 de ani), căpitanul celor de la ”U” Cluj, a reacționat scurt după declarația lui Dan Nistor (35 de ani), colegul său, de la finalul meciului cu Universitatea Craiova, scor 2-2.
Universitatea Craiova a condus cu scorul de 2-0 în meciul cu ”U” Cluj, iar Dan Nistor a glumit în momentul în care a fost întrebat despre discuțiile din vestiar de la pauză, în urma cărora el și colegii săi au ieșit mult mai motivați. Mijlocașul a transmis că s-a bătut cu Chipciu, iar acest lucru a condus la revenirea echipei.
Ce a spus Alex Chipciu, după declarația dată de Dan Nistor
”La pauză, a fost o mică ceartă în vestiar între mine și Chipciu. Ne iubim foarte mult și am vrut să ne batem. Asta a fost, ne-am bătut în vestiar, apoi am intrat pe teren și am obținut un rezultat bun”, a spus Dan Nistor, la flash-interviu.
După declarația serii dată de Dan Nistor la finalul meciului cu Universitatea Craiova, Alex Chipciu a fost și el întrebat pe seama acestui lucru.
Căpitanul celor de la ”U” Cluj a spus că totul a fost doar o glumă din partea colegului său.
”A fost o glumă de-ale lui Dan! Cum să ne batem?”, a răspuns scurt Alex Chipciu, potrivit gsp.ro.
În urma rezultatului de egalitate cu cei de la Universitatea Craiova, cei de la ”U” Cluj se află pe locul opt în SuperLigă, cu 33 de puncte.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Universitatea Craiova - ”U” Cluj 2-2
Etichete: alex chipciu , dan nistor , clasament superliga , alex chipciu u cluj , dan nistor u cuj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții