Video Albu, după victoria categorică a Rapidului: ”Suporterii ne dau aripi pentru a zbura pe teren”
articol scris de Digi Sport05.02.2023, 08:42
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Alexandru Cristian Albu (29 de ani) a fost unul dintre protagoniștii partidei de sâmbătă seară, din Giulești, Rapid - Voluntari 4-1.
- Adrian Mutu a prezentat singurul lucru care l-a ”deranjat” în meciul cu Voluntari + Ce a spus despre CFR - FCSB
Albu, după victoria categorică a Rapidului: ”Suporterii ne dau aripi pentru a zbura pe teren”
Mijlocașul a marcat un gol, în minutul 43, dar s-a mai remarcat și printr-un assist și o bară.
”Sunt fericit, mă bucur pentru că am reușit să marchez, să-mi ajut echipa să câștigăm și să ne facem suporterii fericiți”, a spus Albu, la final.
Fotbalistul grupării de lângă Podul Grant a apreciat și contribuția fanilor, care au creat o atmosferă superbă.
De altfel, Rapid se poate lăuda cu faptul că este singura echipă neînvinsă pe teren propriu din acest sezon al Ligii 1.
”Secretul nostru.... sunt suporterii noștri. Ei ne împing de la spate, chiar și în momentele grele ale jocului atunci când dăm impresia că adversarul ne domină.
Și atunci ei intervin din spate cântă și ne dau aripi pentru a zbura pe teren și a mânca din adversari”, a mai spus Albu.
VIDEO cu declarațiile lui Albu, după Rapid - Voluntari 4-1
Rapid - Voluntari 4-1. Giuleștenii au făcut spectacol în fața fanilor
Giuleștenii au controlat jocul de la început până la fluierul final. Rapid putea deschide scorul încă din minutul 3, când Albu a șutat din afara careului. Pănoiu a irosit și el o șansă de gol câteva minute mai târziu, când Armaș a intervenit bine și a respins.
Marko Dugandzic a deschis scorul în minutul 19. Albu i-a pasat croatului în careu, iar acesta l-a învins pe Popa cu un șut cu stângul.
Giuleștenii au avut un gol anulat în minutul 34, după ce Ioniță a fost surprins în poziție de ofsaid. Pe finalul primei reprize, scorul a devenit 2-0. Ioniță i-a pasat lui Albu la marginea careului. Acesta a avut o execuție superbă și l-a învins pe Popa.
Dugandzic a reușit ”dubla” în minutul 55, când Popa a respins balonul la picioarele croatului, după un șut în forță al lui Ioniță.
Același Dugandzic a trimis balonul în poarta ilfovenilor și în minutul 68, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.
Albu a fost aproape să marcheze din nou în minutul 75, însă a trimis cu capul în bară.
Dugandzic a marcat al treilea gol în minutul 82, când, după un contraatac frumos al giuleștenilor, Onea i-a pasat în fața porții.
Pe final, ilfovenii au spălat din rușine. Marcelo Lopes a redus din diferență, după o eroare a lui Cristi Săpunaru.
VIDEO cu rezumatul partidei Rapid - Voluntari 4-1
Etichete: adrian mutu , cristian albu , rapid voluntari 4-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții