Exclusiv "Ai văzut mesajul?" SMS-ul, primit în direct, care confirmă că Dan Petrescu a pregătit CFR Cluj la jocul cu FCSB
articol scris de Digi Sport30.08.2021, 08:57
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
CFR Cluj a umilit FCSB cu 4-1, iar Ilie Dumitrescu şi-a dat seama imediat după meci că a fost mâna lui Dan Petrescu. Antrenorul încă nu a semnat cu CFR, însă Dumitrescu a primit, chiar în timpul emisiunii, mesaj de confirmare că Petrescu a pregătit partea tactică, prin secunzii săi.
Ilie Dumitrescu: "Mi-a confirmat încă o dată Dan Petrescu. Ai văzut mesajul, da?"
Fostul mare internaţional a explicat cum a văzut diferenţa.
"S-a lucrat și tactic și la faze fixe, din informațiile mele, deci CFR a arătat foarte bine. (...) Mă uitam pe final de joc, apropo de diferența asta de joc, cum au schimbat liniile. Debeljuh, care a fost rezervă în fața lui Alibec, plus Omrani, care poate juca și el număr 9.
Ştii ce s-a văzut în seara asta? Plusul de agresivitate, pressingul de întâmpinare, ceea ce era în trecut la Petrescu. A fost o diferenţă de abordare. Mie mi s-a părut o diferenţă de atitudine în primul rând.
Eu mă refer la jocul fără minge, atitudine. Chiar, la un moment dat, se putea şi al doilea cartonaş. Eee, chestia asta o dă antrenorul. Sau ştii cu cine ai de a face, ştii ce îi place ăluia care a pregătit jocul, care a dat secunzilor să pregătească. Asta am văzut.
De cealaltă parte, are un merit Şumudică, mai ales la bagajul ăsta de puncte. E clar, lucrurile sunt foarte clare. Apropo, sunt câteva lucruri pe care le poţi schimba rapid, astea se pot schimba, atitudine, disciplină concentrare, s-a lucrat la faze fixe. Mi-a confirmat încă o dată Dan Petrescu. Ai văzut mesajul, da?", a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport special.
Antrenorul cu portarii de la CFR Cluj a recunoscut la final că s-a consultat cu Petrescu. Înaintea meciului a negat
La derby-ul cu FCSB, CFR Cluj nu a avut antrenor principal pe bancă, după ce Marius Şumudică a fost demis în urma unui scandal monstru. De pregătirea echipei s-a ocupat antrenorul cu portarii Cristi Moldovan. El a fost ajutat şi de preparatorii fizici.
Cu câteva minute înaintea partidei, Cristi Moldovan nu a vrut să dezvăluie că Dan Petrescu a contribuit la planul tactic al meciului, însă la final a recunoscut totul.
"M-am consultat cu Dan Petrescu, m-am consultat cu altă lume, cu prieteni, ne-am ajutat cu toți cei care au putut să ne dea un sfat", a spus Moldovan la final.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - FCSB 4-1:
Etichete: dan petrescu , antrenor cfr cluj , cfr cluj fcsb , cristi moldovan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții