Exclusiv ”Afro-americanul e mai de caracter decât Albă ca Zăpada!” Gigi Becali, încurcat iar de corectitudinea politică: ”Afro-francez?”
10.06.2020, 21:14SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Harlem Gnohere (32 de ani) s-a despărțit de FCSB și e liber de contract, iar acum e dorit în Ligue 1. Patronul Gigi Becali (61 de ani) îl laudă pe francez, despre care spune că a reacționat ”mult mai bine” decât un român.
Gigi Becali: ”Afro-americanul e mai de caracter decât Albă ca Zăpada Popică!”
În contextul în care Adi Popa s-a dus la TAS să-și caute dreptatea, după ce a fost băgat în șomaj tehnic de Becali, patronul de la FCSB îl dă exemplu pe ”Bizon”.
”Uite, Gnohere. Băiat de caracter. Afro-americanul e mai de caracter decât Albă ca Zăpada Popică. Cum să-i zic lui Gnohere? Afro-francez? Ce, acum e discriminare?”, a declarat Gigi Becali, în exclusivitate la emisiunea Fotbal Club.
”Deși e afro-francez, adică nu e român, Gnohere a reacționat mult mai bine”, a continuat omul de afaceri, care a făcut un calcul rapid al sumei la care atacantul născut la Paris a renunțat înainte să încheie conturile cu FCSB.
”50.000. 80.000. 200.000. Deci vreo 300.000. Dar el nu a zis nimic și și-a văzut de treaba lui. Și pe Gnohere nu l-am făcut om, așa cum l-am făcut pe piticania asta de Adi Popa”, a mai spus Gigi Becali.
Harlem Gnohere, cifre excelente la FCSB. Lens îl vrea
Harlem Gnohere a jucat pentru FCSB din ianuarie 2017, când a fost transferat de la Dinamo, pentru 250.000 de euro. A marcat de 51 de ori, în 115 apariții pentru clubul bucureștean.
Acum, ar putea ajunge la Lens, după cum a recunoscut chiar el, în presa franceză. ”Lens m-ar interesa. Lens este un club mare din Franţa, eu sunt francez şi să mă întorc la mine în ţară ar fi o provocare interesantă.
Soţia mea este fană a celor de la Lens, aşa că trebuie să iau în considerare şi astfel de aspecte. Întotdeauna mi-am dorit să joc în Franţa. Să evoluez în Ligue 1 e visul meu de când eram mic, aşa că dacă voi ajunge la un acord cu vreun club din Franţa, voi merge fără ezitare”, anunța atacantul, în urmă cu câteva zile.
Etichete: gigi becali , fcsb , harlem gnohere , afro american , afro-francez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții