Video Adrian Șut, planuri mari la FCSB în următorul sezon: ”Putem câștiga campionatul”
articol scris de Digi Sport14.06.2022, 09:41
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a început pregătirea noului sezon, iar planurile sunt mari în tabăra ”roș-albastră”.
Adrian Șut, revenit la echipă după ce s-a logodit în această vară, a vorbit înaintea noului sezon care o așteaptă pe FCSB atât în Liga 1, cât și în cupele europene.
Adrian Șut: ”Suntem pozitivi că putem câștiga campionatul”
Mijlocașul celor de la FCSB a vorbit despre viitorul sezon din Liga 1. Acesta se așteaptă la o perioadă de pregătire încărcată, având în vedere antrenamentele fizice pregătite de Thomas Neubert.
”Ne-am relaxat și acum am venit să ne pregătim. A fost o vacanță destul de scurtă, iar acum am venit la vizita medicală. Am reușit să ne reîncărcăm și suntem pozitivi că putem câștiga campionatul. Contează mult cum începi, dar și cum termini. Anul trecut am fost aproape.
E o prerioadă de pregătire, e cea mai dificilă, dar trebuie să fim pregătiți. Cred că o să fie o pregătire dificilă. Noi sperăm să trecem de grupe (n.r. în cupele europene).
Nu sunt în măsură să spun de cine vine, cine pleacă. Eu o să joc unde este nevoie. Dacă trebuie să joc acolo ca să ajut echipa (n.r. fundaș central), o să joc acolo. Eu din câte am auzit, o să rămână Mister (n.r. despre antrenor)”, a declarat Adrian Șut, la vizita medicală a celor de la FCSB.
- FCSB a încheiat pe poziția a doua în clasamentul Ligii 1, în sezonul 2021/2022, și va evolua în turul doi preliminar al UEFA Conference League, la fel ca Universitatea Craiova și Sepsi.
Lotul FCSB-ului la vizita medicală:
Portari: Andrei Vlad, Răzvan Ducan
Fundași: Valentin Crețu, Florin Acim, Denis Haruț, Mihai Lixandru, Sorin Șerban
Mijlocași: Ovidiu Popescu, Gabriel Simion, Malcom Edjouma, Ovidiu Perianu, Răzvan Oaidă, Alexandru Musi, Adrian Șut, Matei Tănasă, Andrei Cordea, Valentin Gheorghe
Atacanți: Andrei Dumiter, Ivan Mamut, Ianis Stoica, Florinel Coman
Florin Tănase, Octavian Popescu, Darius Olaru, Risto Radunovic și Ștefan Târnovau au fost marii absenți de la reunira FCSB-ului. Toți se află la echipele naționale.
FCSB va pregăti noul sezon fotbalistic pe plan intern.
FCSB, patru amicale programate în această vară, înaintea debutului în preliminariile Conference League
Spre deosebire de alți ani, când roș-albaștrii mergeau în Turcia sau Spania în pre-sezon, pregătirea de vară a FCSB-ului se va desfășura exclusiv la baza din Berceni, informează site-ul oficial al vicecampioanei.
FCSB va disputa patru amicale, după cum urmează: ”Primul joc va avea loc pe 29 iunie, începând cu ora 18:00, împotriva uneia dintre reprezentantele Republicii Moldova în UEFA Europa Conference League, FC Sfântul Gheorghe, în Baza Sportivă FCSB.
Al doilea meci va avea loc la Chișinău, pe 2 iulie (ora va fi anunțată ulterior), împotriva celor de la FC Zimbru, una dintre echipele de tradiție din Republica Moldova.
Pe 6 iulie, începând cu ora 18:00, va avea loc al treilea meci amical al verii, împotriva celor de la CS Mioveni, în Baza Sportivă FCSB. Ultima partidă amicală dinaintea începerii sezonului 2022-2023 va avea loc la Galați, pe 9 iulie, împotriva Oțelului Galați, echipă promovată recent în liga secundă”, se arată în comunicatul roș-albaștrilor.
Etichete: vizita medicala , adrian Șut
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții