Adrian Mutu vrea să transfere doi jucători importanți de la Farul
articol scris de Digi Sport02.06.2022, 22:54
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Adrian Mutu (43 de ani) are ambiții mari la Rapid. Tânărul tehnician a pus la punct, alături de conducere, strategia pentru viitorul sezon al Ligii 1, în care sper să prindă play-off-ul și, de ce nu, un loc cupele europene.
Chiar dacă la nivel declarativ lucrurile sunt mult mai așezate, mai temperate, realitatea ”din teren” este alta. Rapidiștii vor să ajungă cât mai sus, cât mai repede posibil.
Pentru ca acest lucru să se întâmple conform dorințelor, au nevoie de un lot cât mai competitiv. Aspect la care giuleștenii muncesc din greu.
Adrian Mutu vrea jucători de la Gică Hagi!
Se anunță o fereastră de transferuri aparte pentru Rapid, cu o listă de achiziții impresionantă, cu jucători foarte interesanți.
Conform playsport.ro, Adrian Mutu a pus ochii pe jucători foarte importanți de la Farul Constanța. Este vorba de fundașul Radu Boboc (23 de ani) și mijlocașul Andrei Ciobanu (24 de ani) de la Farul Constanța.
Cei doi arătau mult potențial în anii precedenți și erau așteptați să devină jucători de echipă națională în cel mai scurt timp. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Gică Hagi i-ar putea ceda, în vară, pentru o sumă corespunzătoare.
”Regele” a afirmat în numeroase rânduri că este dipus să vândă, atâta timp cât oferta este avantajoasă pentru clubul său.
Așadar, Adrian Mutu i-a pus în fruntea listei de ”cumpărături” pe cei doi jucători de la Farul, pe care îi cunoaște foarte bine de la naționala de tineret. Nu va fi deloc simplu să-i aducă, însă nu imposibil. Odată cu cooptarea în acționariat a omului de afaceri Dan Șucu, Rapidul este așteptat ”să se transforme” și să redevină o forță a României.
Cei doi fotbaliști sunt cotați împreună, conform Transfermarkt.de, la 2.8 milioane de euro. Cu toate acestea, Rapidul nu va putea să-i aducă dacă nu vor achita o sumă mai mică de 1,5 milioane de euro. Rămâne de văzut dacă rapidiștii sunt dispuși să achite o astfel de sumă pentru doi jucători tineri, din Liga 1.
- Andrei Ciobanu a bifat 150 de partide în Liga 1 și a marcat 18 goluri
- Radu Boboc a strâns 110 partide în Liga 1 și a marcat 3 goluri
Etichete: gheorghe hagi , adrian mutu , andrei ciobanu , radu boboc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții