Adrian Mutu s-a ținut de poante, după Rapid - CS Mioveni: "Chiar nu mă pricep la iarbă"
articol scris de Digi Sport18.09.2022, 10:08
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
La finalul partidei cu CS Mioveni, câștigată de Rapid cu 1-0, Adrian Mutu (43 de ani) s-a plâns de starea gazonului din Giulești, care nu a arătat prea bine la ultimul meci.
Adrian Mutu, deranjat de starea gazonului din Giulești: "Chiar nu mă pricep la iarbă, la cum se întreține"
Gazonul de pe terenul Rapidului prezintă anumite zone în care este uscat, iar Mutu a spus că acest lucru le-a creat probleme elevilor săi în unele momente. "Briliantul" a dat, totuși, dovadă de umor în momentul în care s-a plâns de iarbă. "(n.r. - despre gazon) Nu știu, chiar nu mă pricep la iarbă, la gazon, la cum se întreține un gazon. Nu e normal, nu ne place să jucăm pe un astfel de gazon, care astăzi ne-a deranjat în anumite momente”, a declarat Adrian Mutu, la finalul partidei cu CS Mioveni.
Adrian Mutu, după succesul cu CS Mioveni: ”Mă bucur că am învățat să câștigăm astfel de meciuri”
Antrenorul giuleștenilor, Adrian Mutu, s-a declarat extrem de bucuros că a echipa sa a înregistrat al optulea succes al sezonului în Liga 1, devenind și formația cu cele mai multe victorii în aceste 11 runde disputate.
În același timp, ”Briliantul” este foarte încântat de faptul că echipa sa a avut reacție după ce a încasat golul. Nu s-a panicat, a strâns rândurile și a atacat în valuri, de la primul până la ultimul minut și a obținut cele trei puncte.
Golul victorie a fost marcat de olandezul Kevin Luckassen, fotbalist sosit la echipă în urmă cu o săptămână, pe care Adrian Mutu nici nu avea de gând să-l folosească prea multe minute.
”Este o victorie frumoasă pentru că a fost muncită, așa cum anticipam înainte de acest meci. Au făcut exact ceea ce spuneam: s-au apărat și au jucat pe contraatac. Dacă se valida acel gol, din startul partidei, cred că altul ar fi fost scorul. Am spus dacă.
Important este că am câștigat, suntem pe primul loc la egalitate cu Farul. Mă bucur că avem opt victorii, cele mai multe din campionat. Vine o perioadă de două săptămâni în care o să avem câteva zile libere și apoi vom merge în cantonament. Este bine. Mă bucur că echipa a avut reacție după golul primit. Mă bucur că băieții au atacat timp de 90 de minute și mă bucur cel mai mult pentru faptul că învățăm să câștigăm astfel de meciuri.
Astfel de meciuri sunt complicate. În momentul în care ai în fața ta o echipă care joacă doar pe contraatac, care se apără mult, devine foarte greu să-ți dezvolți jocul tău. Iar atunci când reușești să câștigi meciul cum am făcut-o noi, înseamnă și-a spus cuvântul calitatea jucătorilor. Este o seară frumoasă pentru noi și nimic altceva.
(n.r. - despre debutul lui Luckassen) Normal că mă așteptam la multe de la Luckassen. Chiar dacă nu este 100% . I-am spus că după o săptămână de antrenament o să joace doar câteva minute, să simtă atmosfera din Giulești. Am fost nevoit să-i dau mai multe minute decât voiam inițial din cauza scorului. Până la urmă a ieșit bine. Mă bucur pentru el că a dat gol, pentru echipă, pentru reacție, pentru atitudine pentru efortul depus. a declarat Adrian Mutu, la finalul partidei cu CS Mioveni.
Etichete: liga 1 , rapid , adrian mutu , gazon rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții