Adrian Mutu a spus cât crede că ar valora, dacă ar mai fi fotbalist astăzi
articol scris de Digi Sport26.12.2024, 12:45
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
După ce Mehmet Topal (38 de ani) și-a anunțat demisia din funcția de antrenor principal al Petrolului Ploiești, Adrian Mutu (45 de ani) este considerat prima opțiune pentru a prelua banca tehnică a echipei.
„Briliantul” s-a retras din activitatea de fotbalist în 2016, și a ales să devina antrenor. Până la transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, Mutu a fost cel mai scump jucător român transferat vreodată. În 2003, Chelsea l-a achiziționat pentru suma de 23 de milioane de euro.
- Tottenham a plătit pentru transferul lui Radu Drăgușin 25 de milioane de euro.
Adrian Mutu a declarat cât ar fi valorat dacă ar fi jucat astăzi: 100.000.000 de euro
Fostul internațional român este de părere că, dacă ar fi activat în fotbalul de astăzi, cota sa de piață ar fi fost considerabil mai mare.
Mai mult, Mutu a dezvăluit că, în cadrul unei discuții purtate la Firenze cu specialiștii financiari, i s-a spus că ar fi câștigat de cinci ori mai mult față de salariul pe care îl avea în perioada sa de glorie.
„Eu am fost pe vremea aceea vândut pe 23 de milioane de la Parma la Chelsea. Probabil acum eram vândut undeva la 100 de milioane, așa cum a evoluat fotbalul.
Eu când am vorbit la Firenze de evoluția din fotbal în ceea ce privește factorul financiar, am întrebat care e diferența între salariul nostru de atunci și acum.
Mi-a spus așa ‘imaginează-ți salariul tău X5’ și am spus că nu cred așa ceva. A zis că dacă atunci luam atâția bani, acum iau de 5 ori mai mult”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.
Cea mai importantă condiție impusă de Adrian Mutu pentru a merge la Petrolul Ploiești
Deși discuțiile dintre Mutu și oficialii Petrolului sunt momentan blocate din cauza cerințelor salariale, există șanse reale ca fostul internațional să accepte oferta și să revină pe banca tehnică.
Printre cerințele formulate de Mutu, cea mai importantă vizează terenul de antrenament, conform Fanatik. În prezent, ploieștenii nu dispun de o bază de antrenament proprie și sunt nevoiți să își desfășoare activitatea în funcție de vreme și de disponibilitatea terenurilor.
Singurele opțiuni disponibile pentru Petrolul ar fi bazele FRF de la Buftea și Mogoșoaia. Potrivit surse citate, Mutu este dispus să facă naveta pentru ca jucătorii să beneficieze de condiții optime de pregătire.
Etichete: tottenham , adrian mutu , petrolul ploiesti , mehmet topal , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții