Adrian Mititelu, scos vinovat pentru retrogradare de un fost antrenor de la FCU Craiova: ”Trebuia să fie exclus!”
articol scris de Digi Sport14.05.2024, 09:42
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
FCU Craiova 1948 a retrogradat de pe ultima poziție din SuperLiga României, după ce a fost învinsă categoric de FC Hermannstadt, scor 1-3, în ultima etapă din play-out.
Chiar dacă mulți jucători ai echipei din Bănie au fost lăudați de către oamenii de fotbal din România, aceștia nu au putut salva echipa de la retrogradare, iar pentru FCU Craiova urmează o aventură în eșalonul secund.
Giovanni Costantino a văzut că FCU Craiova a retrogradat și a reacționat: ”Am spus că cineva din echipă trebuia să fie exclus, dar nu am fost ascultat”
Fost antrenor al echipei patronate de Adrian Mititelu, Giovanni Costantino, a vorbit pe seama acestui subiect și a afirmat că a vrut să discute cu finanțatorul despre anumiți jucători din lot, dar părerea italianului nu a fost ascultată.
- Giovanni Costantino a fost antrenorul celor de la FCU Craiova 1948 în perioada octombrie 2023 - februarie 2024. Italianul a fost demis, iar în locul său a fost adus Nicolo Napoli, care a fost și el schimbat cu Eugen Trică.
”FCU nu avea o echipă care să retrogradeze. Din păcate, sunt unele situații care, văzute din interior, sunt înțelese. În ianuarie, după acea serie de victorii, am spus că avem nevoie de o pregătire diferită, dar nimeni nu m-a ascultat.
În februarie am cerut să aducem câțiva jucători, dar nu s-a întâmplat. Am spus că cineva din echipă trebuia să fie exclus, dar nu am fost ascultat. Nu dau niciun nume, spun doar că nu am fost ascultat.
Am spus că dacă nu sunt ascultat, echipa riscă să retrogradeze. În schimb, mi s-a spus că fără jucătorii pe care eu voiam să-i dau afară echipa ar retrograda. Dar am avut dreptate eu”, a declarat Giovanni Costantino, conform fanatik.
“Cred că prezența mea a influențat sezonul”
“Cred că prezența mea a influențat sezonul. Eram echipa cea mai plăcută din România, apoi nu am fost ascultat și echipa a retrogradat.
Cu mine, în 18 meciuri, echipa a realizat șapte victorii și trei egaluri. Am făcut 24 de puncte, 18 în campionat și șase în Cupa României. În mod surprinzător, după plecarea mea, 12 meciuri și 6 puncte”, a mai spus Giovanni Costantino, conform aceleiași surse.
VIDEO cu rezumatul meciului FCU Craiova - FC Hermannstadt 1-3
Viitorul celor de la FCU Craiova, în aer! Adrian Mititelu va decide săptămâna viitoare dacă rămâne sau nu
”E o seară foarte grea pentru noi, însă după cum am jucat în ultimele 7-8 meciuri nu meritam să mai rămânem în prima ligă. Dacă există un vinovat pentru această situație, eu sunt acela. Eu sunt responsabil, eu am luat toate deciziile. Îmi pare rău, sunt 19 ani de muncă.
Altele au fost planurile. Nici nu ne gândeam că anul ăsta nu vom juca în play-off. Am simțit săptămâna asta că acesta va fi ultimul meci în Liga 1, presimțeam că vom pierde. O să anunțăm zilele următoare care e viitorul acestei echipe. Săptămâna viitoare o să spunem mai multe lucruri.
E un șoc, am cheltuit foarte mulți bani, suntem înghenuncheați acum. Suntem într-un moment de cotitură. Am niște discuții în familie, au dreptate, i-am expus foarte mult. Să știți că am adus în jur de 12-13 milioane de euro în club de la revenire (n.r. în Liga 1).
Am minus 20 de milioane în 3 ani. Nu e ușor. În Craiova, probabil foarte mulți se bucură. Suporterii au dreptate, dar mulți dintre ei arată că nu mă respectă. E greu să spui că vei face și vei drege, când vin aceiași oameni și te înjură”, a spus Mititelu.
Etichete: adrian mititelu , fcu craiova , giovanni costantino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții