Adrian Mititelu jr. revine pe stadion după suspendarea de un an! Anunțul tatălui său
articol scris de Digi Sport03.12.2022, 19:00
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Partida dintre Universitatea Craiova și U Craiova 1948 va fi una specială și Adrian Mititelu jr., care va putea reveni pe stadion după suspendarea primită la finalul anului trecut.
Adrian Mititelu jr. revine pe stadion după suspendarea de un an
Concret, în timpul unei partide dintre Rapid și U Craiova 1948, jucată la Mioveni, Mititelu jr. a fost acuzat că a aruncat cu o sticlă pe terenul de joc și a fost suspendat timp de un an de pe toate stadioanele din România. Acum însă, fiul finanțatorului din Bănie este așteptat să își încurajeze propria echipă la derby-ul Olteniei.
"Adiță (n.r. Adrian Mititelu jr.) sper să fie cu noi. Un an de zile a stat pe tușă. Așa a hotărât cineva de la Jandarmerie. Cineva de la Jandarmeria Craiovei a decis, chiar dacă meciul a fost la Mioveni. Deși am contestat decizia, a rămas în picioare", a spus Mititelu senior.
Totodată, Adrian Mititelu a anunțat că jucătorii săi vor încasa o primă dublă, în cazul în care o înving pe rivala din oraș.
"Au o primă dublă. Au avut și cu CFR, FCSB, Farul, dar nu au luat-o. Sper să o ia acum", a mai spus Mititelu.
Adrian Mititelu jr. a fost acuzat că a aruncat cu o sticlă la partida Rapid – U Craiova 1948
În minutul 73, când Crepulja se pregătea să execute o lovitură liberă, spre giuleșteni a fost aruncată din tribună, de către un oficial al lui U Craiova 1948, o sticlă cu apă.
În urma incidentului de la Mioveni, orașul în care s-a disputat meciul, Jandarmeria Craiova s-a autosesizat și a anunțat că Adrian Mititelu Jr a fost amendat și suspendat timp de un an de pe stadioane.
Comisia de disciplină din cadrul FRF a anunțat decizia finală în cazul scandalului de la Rapid – U Craiova 1948. Astfel, Mititelu Jr a primit o suspendare de o lună, dar va trebui să achite și o amendă ce se ridică la valoarea de 11.500 de lei.
În această perioadă, patronul oltenilor nu și-a putut reprezenta clubul și a avut voie să semneze niciun act în numele acestuia.
”Comisia de Disciplină din cadrul FRF a hotărât suspendarea lui Adrian Mititelu Jr. pentru o lună și amendarea acestuia cu 11.500 de lei pentru incidentul de la meciul Rapid – FCU Craiova”, a fost decizia Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal.
Etichete: liga 1 , adrian mititelu , u craiova 1948 , adrian mititelu jr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții