Adrian Mititelu a fost ironizat de un jucător al lui Sepsi, după ce a spus că meciul direct se va rejuca
articol scris de Digi Sport26.02.2023, 09:59
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Adrian Mititelu (54 de ani) este convins că prima decizie a Comisiei, victorie pentru Sepsi la ”masa verde” cu U Craiova 1948, nu va rămâne după apel.
Patronul lui U Craiova 1948 se bazează pe faptul că în regulament nu se precizează că un meci poate fi întrerupt pentru scandări xenofobe, ci doar pentru unele rasiste, însă nimeni nu-i dă șanse de câștig.
Cosmin Matei l-a ironizat pe Adrian Mititelu
După victoria cu Hermannstadt, Cosmin Matei, jucătorul lui Sepsi, chiar a venit cu o ironie după ce a aflat ce a declarat Adrian Mititelu.
”Nu cred că se rejoacă meciul pentru că nu are de ce să se rejoace. Pe PlayStation dacă vor să îl joace. Decizia, după părerea mea, e finală şi cine greşeşte trebuie să plătească!”
Oricum astea că dacă joacă cu noi ne bat... Îi respectăm, sunt o echipă bună, dar şi noi suntem o echipa bună şi consider că putem face faţă cu brio. Avem un final cu echipe puternice, dar în momente de genul acesta se vede unde te afli şi este un test puternic pentru fiecare jucător!”, a spus Cosmin Matei.
Sepsi și U Craiova 1948 luptă pentru ultima poziție de play-off
Adrian Mititelu este atât de vehement în declarații pentru că o victorie într-o eventuală rejucare a meciului cu Sepsi i-ar spori șansele la play-off.
Sepsi și U Craiova 1948 sunt în luptă pentru ultima poziție de play-off, iar covăsnenii cinci puncte avans, cu trei etape rămase de disputat din sezonul regulat.
Etichete: adrian mititelu , cosmin matei , sepsi - u craiova 1948
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții