Adrian Mazilu / Foto: Sport Pictures

Adrian Mazilu, inclus într-un top important din fotbalul mondial

articol scris de Digi Sport
24.07.2023, 19:32
  • Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1

  • Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1

În vârstă de 17 ani, Adrian Mazilu a debutat sezonul trecut în prima ligă din România, iar în această vară a fost vândut de Farul la Brighton, în Premier League.

Mazilu ar urma să mai rămână însă la Farul până la finalul acestui an, urmând să li se alăture celor de la Brighton din ianuarie 2024.

Adrian Mazilu, inclus într-un top important de către CIES

Datorită evoluțiilor sale, Mazilu a reușit să se impună la Farul, dar și să atragă atenția cluburilor din străinătate. Mai mult, fotbalistul lui Gică Hagi i-a impresionat și pe specialiștii de la Centrul Internaţional de Studii Sportive (CIES), care l-au inclus pe internaționalul român într-o ierarhie importantă.

Concret, Mazilu a fost inclus în topul celor mai bine cotați fotbaliști sub 21 de ani care evoluează pe postul de extremă dreapta. Statistica a fost realizată cu fotbaliștii care evoluează la echipe din afara primelor 5 campioante ale Europei (Anglia, Spania, Italia, Franța și Germania).

  • Johan Bakayoko (PSV) - 22,6 milioane de euro,
  • Francisco Conceicao (Ajax) - 11,9 milioane de euro, 
  • Carlos Andres Gomez (Real Salt Lake) - 8,5 milioane de euro,
  • Julian Fernandez (Velez) - 8,3 milioane de euro,
  • Malick Fofana (Gent) - 6,1 milioane de euro,
  • Juan Gauto (Huracan) - 5,6 milioane de euro,
  • Javier Vallejo (Independiente) - 5.4 milioane de euro,
  • Yaroslav Gladyshev (Dinamo Moscova) - 5,2 milioane de euro,
  • Ronny Bardghji (FC Copenhaga) - 5,2 milioane de euro.
  • Adrian Mazilu (Farul) - 5.1 milioane de euro

Adrian Mazilu, al treilea cel mai bine vândut fotbalist de Gică Hagi

Alături de Adrian Mazilu, pe același loc se clasează și transferul lui Florinel Coman la FCSB. În vara anului 2017, Gigi Becali scotea din buzunar nu mai puțin de două milioane de euro pentru transferul celui supranumit ”Mbappe de România”. La scurt timp, latifundiarul din Pipera a decis să cumpere și cele 20% procente care încă îi mai aparțineau lui Gică Hagi, iar transferul a ajuns să coste 3 milioane de euro. 

Pe treapta a doua a podiumului se află chiar fiul ”Regelui”. Revenit după exilul la ”Fiorentina”, Ianis Hagi a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști din Liga 1 între ianuarie 2018 și iulie 2019. În vara lui 2019, mijlocașul s-a decis să plece pentru a doua oară în străinătate și a ales-o pe Genk, campioana de atunci a Belgiei, care a plătit în schimbul ”Prințului” suma de 4,7 milioane de euro. 

Pe primul loc, la o diferență de doar 100.000 de euro este Răzvan Marin. În 2017, mijlocașul pleca la Standard Liege pentru 2,4 milioane de euro. Totuși, datorită prestațiilor foarte bune din campionatul Belgiei, acesta a prins un transfer la Ajax.

Din cele 12,5 milioane de euro plătite de ”Lăncieri”, Viitorul lui Hagi a primit alte 2,4 milioane de euro datorită procentelor pe care le avea, iar suma totală a ajuns la 4,8 milioane de euro.

Etichete: farul , cies , adrian mazilu


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
A murit Hudson Meek, cunoscut din filmul „Baby Driver”. Actorul avea 16 ani

Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o mașină aflată în mișcare în Alabama, SUA, au declarat autoritățile, scrie The Guardian. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Ce lovitură! Barcelona a crezut că a câștigat lupta pentru Andrei Rațiu, dar s-a înșelat

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Americanii au tras concluzia, după ce Simona Halep s-a retras de la Australian Open

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Exclusiv Mircea Lucescu: ”Jocurile Stelei din Europa League ... De multă vreme nu am mai avut o echipă la nivelul ăsta”

Exclusiv Bîrligea a costat două milioane €, iar acum și-a făcut ”calculele” pentru 2025 + Cine e femeia de succes din spatele lui

Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după 0-1 cu revelația sezonului

Video Exclusiv Performanță extraordinară pentru Cîrjan la Dinamo. ”Cea mai bună alegere”

Citeşte şi

Adrian Mazilu, ”back in business”! Anunțul englezilor

Concluziile trase de Gică Hagi, după Hermannstadt - Farul 0-0: ”Sărbătorile și Dumnezeu să îi lumineze”

PEROZAmal Clooney, șic în blugi scurți, în Saint-Tropez. Romanticul George Clooney, atât de fericit alături de soția sa

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Golgheterul a refuzat oferta patronului care l-a ajutat cel mai mult în carieră pentru a juca la un club cu pretenții citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față, acoperit de sus până jos

Digi World

Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”