Adi Popa, replică pe teren pentru Vintilă. A dezvăluit ce a discutat cu el: "Mi-a spus clar". Laude pentru Coman: "E senzațional"
26.10.2019, 23:24Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
VIDEO Hermanstadt - FCSB 0-4 | FCSB s-a impus la cea mai mare diferență din acest sezon, iar Adi Popa a fost din nou titular pentru roș-albaștri. A și marcat un gol după pasa lui Florinel Coman, care a fost omul meciului, cu două goluri și două pase decisive.
"Ne bucurăm că am câștigat la diferență mare. Am dominat de la început, dar după golul 4, deși în a doua repriză ne-am relaxat puțin, nu am mai menținut același ritm, dar ne bucură scorul, e cea mai mare diferență din acest campionat.
Nu cred că poate fi comentat, e senzațional Coman, a scos doi oameni din joc și m-a lăsat singur cu portarul. Îi mulțumesc. Asta e treaba fiecărui jucător, să se pună în slujba echipei, cei cu experiență să îi ajutăm pe cei tineri să crească și cei tineri să vină cu entuziasm și să crească alături de noi, pentru că avem mult de recuperat ca să intrăm în play-off, iar apoi, când se se vor înjumătăți punctele, să vedem unde ne aflăm și ce obiectiv ne trasăm", a precizat Adi Popa.
Adi Popa s-a supărat că a fost rezervă de prea multe ori în acest sezon
Lui Adi Popa i-a trecut supărarea, după ce a fost nemulțumit că a fost titular de prea puțin ori în acest sezon. Inițial, mijlocașul s-a revoltat că nu joacă la FCSB, iar Bogdan Vintilă s-a plâns la Gigi Becali de declarațiile date de mijlocaș.
"Am discutat ca de la antrenor la jucător, am intrat cu Chindia, mi-am făcut treaba și era normal să mi se ofere o șansă. Mi s-a oferit, mă bucur că am profitat și sunt conștient că trebuie să dau maxim la fiecare meci pentru că e concurență pe post. Sunt cu Man, cu Moruțan pe post, jucători de națională, de perspectivă și trebuie să dau mereu totul.
Domnul Vintilă mi-a spus clar că contează mai mult ce fac pe teren și e normal ca așa să fie și asta am făcut, am intrat să îmi fac treaba, ca un profesionist. Bineînțeles că o să vină și meciuri in care nu îmi va ieși, dar eu știu că voi intra și voi da sută la sută", a precizat Adi Popa.
În acest sezon, Adi Popa a fost titular în 4 meciuri din cele 8 oficiale în care a jucat și a marcat două goluri.
VIDEO cu rezumatul meciului Hermannstadt - FCSB 0-4:
Cupa României, noul obiectiv pentru FCSB
FCSB are două victorii consecutive în Liga 1 și a urcat, cel puțin provizoriu, pe locul 5, după ce a fost chiar și ultima în acest sezon. Pentru roș-albaștri urmează meciul cu U Cluj, din optimile Cupei României. Astfel, Cupa devine noul obiectiv, având în vedere că în campionat e o diferență cam mare față de liderul CFR Cluj.
"Susțin și nu doar eu, ci toți din club: Cupa e un obiectiv important pentru noi, pentru că e o cale foarte ușoară de a ajunge într-un tur superior în Europa League. Sigur că o vom trata serios și vrem să ne calificăm fără emoții.
După aceea ne vom gândi la celalalt meci, cu Sepsi, din campionat. Cel mai important e meciul de marți. Avem jucători care pot intra și care pot suplini lipsa celor care lipsesc. E mult mai ușor să câștigi 3-4 meciuri și să ajungi în finală și apoi să joci în Europa League, decât să câștigi 30 de meciuri în campionat pentru a ajunge în cupele europene", a încheiat Adi Popa.
Meciul U Cluj - FCSB e marți, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: adi popa , bogdan vintila , fcsb , hermannstadt , hermannstadt fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții