Harlem Gnohere are probleme cu greutatea

Adevărul din spatele netitularizărilor lui Gnohere!? "E altceva la mijloc"

01.03.2019, 21:22
  • Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1

  • Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4

Ştefan Grigorie, fost fotbalist la Dinamo şi Rapid, a explicat de ce crede el că Harlem Gnohere nu mai prinde primul "11" la FCSB.

Venirea lui Teja la FCSB a făcut ca minutele "Bizonului" să fie limitate. Tehnicianul pare să îl prefere pe Ioan Hora, iar pariul i-a ieşit până acum, fostul golgheter al campionatului marcând de trei ori.

Ştefan Grigorie crede că tehnicianul nu s-a bazat foarte mult pe vârful francez din cauza incertitudinii privind transferul. Becali a spus public că e decis să îl cedeze, dacă oferta e una bună. Nu mai departe de săptămâna asta, în direct la Digi Sport, patronul vicecampioanei afirma că are o ofertă de 6 milioane din China.

"Probabil că e altceva la mijloc sau poate vor să-l transfere. El e golgheterul lor şi i-a ajutat foarte mult. În schimb, acum, în perioada de mercato, s-a zvonit că va pleca, nu a fost cedat şi probabil că de asta a ajuns nu mai fie prima opţiune", a spus Grigorie pentru ProSport. 

Teja nu crede foarte mult în Gnohere

Informaţiile Digi Sport spun însă altceva. Aşa cum v-am relatat încă dinainte de începerea campionatului, tehnicianul roş-albaştrilor nu crede în "Bizon". Cu toate că e o maşinărie de goluri, fiind de departe cel mai important jucător din ultimul an şi jumătate, Gnohere nu este genul de jucător pe care îl caută Teja.

Deşi letal în faţa porţii, "Bizonul" e prea greoi şi nu participă la faza ofensivă aşa cum vrea tehnicianul. Noul staff tehnic îşi doreşte fotbalişti mobili şi iuţi, capabili să schimbe locurile şi să intre în combinaţii. Nici Hora nu e ideal din acest punct de vedere, prima variantă a lui Teja fiind Rusescu. Cu acesta a început, de altfel, la Călăraşi, dar Becali l-a criticat dur pe Raul şi acesta a fost trecut pe "linie moartă".

Sâmbătă, în direct la Digi Sport 1, de la ora 19:00, FCSB va întâlni în deplasare pe Voluntari, iar Teja va miza probabil tot pe Hora, în avanposturi.

Etichete: fcsb , harlem gnohere , gnohere teja


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un fost deputat PSD, acuzat că a împușcat mortal un bărbat, la o vânătoare de mistreți din Vrancea

Un bărbat a fost împuşcat mortal, vineri, la o partidă de vânătoare din judeţul Vrancea. Potrivit presei locale, cel care l-a împușcat din greșeală este fostul deputat PSD Victor Roman, care deține fondul de vânătoare și a organizat evenimentul.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ultimul meci la Tottenham? A luat nota 2 și a fost "desființat" de Crăciun: "O rușine pentru emblemă"

Dorit de Rapid, Dinamo și FCSB, Juri Cisotti a ales

Prima lovitură a lui Dan Șucu la Genoa! Omul de afaceri a dat ordinul

Americanii au tras concluzia, după ce Simona Halep s-a retras de la Australian Open

Ianis Hagi, urmărit din tribune de tatăl său! Nota primită după 100 de minute jucate de "Boxing Day"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Patrick Vieira s-a decis! Primul transfer cerut lui Dan Șucu la Genoa

Gigi Becali a rostit trei cuvinte, după ce Genoa ar fi demarat negocierile pentru Darius Olaru

Englezii au văzut ce fundaș vrea să aducă Tottenham lângă Drăgușin și au dat verdictul: "Ireal"

Citeşte şi

FCSB a ținut în șah echipa desemnată revelația anului în fotbal

Un fotbalist de la FCSB, aproape de MLS! Echipa care e gata să-l transfere

PEROZSoția lui Dani Oțil, senzația de pe plaja din Maldive. Și-a arătat pătrățelele de pe abdomen și întinsă pe nisip, și în sala de sport

FILM NOWCum arată azi Marv, unul dintre bandiții din „Singur Acasă”. A renunțat la actorie: „Acum trăiesc cu adevărat”

Contractul cu care Gigi Becali l-a convins pe Juri Cisotti să îl refuze pe Dan Șucu și să semneze cu FCSB citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a dat și trofeul pentru cel mai slab fotbalist român din 2024: "Un ciuruc" citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lavinia Pîrva, o Crăciuniță modernă și senzuală. A pozat lângă brad îmbrăcată într-o rochie mulată pe corp, cu crăpătură până la coapsă

Digi World

Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”