Video Exclusiv ”Acum îl iau, vin după el la Cluj!” Iuliu Mureșan a dezvăluit cum a ajuns Cătălin Itu la Dinamo
articol scris de Digi Sport12.09.2021, 20:40
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo va întâlni FCSB, în derby-ul României, în etapa cu numărul opt din Liga 1.
Înainte de meciul cu FCSB, Dinamo a reușit mai multe transferuri fulger, realizate în câteva zile, imediat după ridicarea restricțiilor din partea FRF.
Iuliu Mureșan a spus cum l-a adus pe Cătălin Itu în Ștefan cel Mare
Unul dintre jucătorii veniți în Ștefan cel Mare înaintea derby-ului este Cătălin Itu, jucătorul împrumutat de la CFR Cluj.
Iuliu Mureșan a recunoscut că l-a putut aduce pe Itu la Dinamo datorită relației sale cu Neluțu Varga, patronul ardelenilor. Varga l-a sunat pe Mureșan și l-a propus pe mijlocașul de 21 de ani, iar oficialul lui Dinamo nici nu a stat pe gânduri.
”Eu nu dau din casă, dar m-a sunat Neluțu Varga, patronul echipei, seara, pe la nouă, zece. ’Doctore, îl vrei pe Itu?’ ’Păi cum să nu îl vreau, și acum seara îl iau, vin după el la Cluj’. Foarte repede s-a făcut. El mi l-a oferit, ăsta e adevărul. E un jucator foarte bun, orice echipă l-ar vrea. Are execuție, are fizic deosebit, are gol ca mijlocaș, e rapid. Are multe calități. Noi plătim o parte din salariu și CFR cealaltă parte. Dinamo nu isi permite.
Toate transferurile au fost fără sumă de transfer, fără bani la impresar, fără bani la semnătură. Astea sunt condițiile la Dinamo. Chiar m-am mirat că ne-au ieșit opt transferuri în patru zile. E greu”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport Special.
Cătălin Itu are ambiții mari la Dinamo: ”Scopul este să ajungem în play-off!”
Deși recunoaște că a fost foarte surprins când a fost anunțat de mutare, Itu a declarat că este foarte fericit că va juca în echipamentul lui Dinamo.
Noul jucător al ”câinilor” a declarat că are ambiții mari la Dinamo. Itu a mărturisit că a venit la gruparea din Ștefan cel Mare cu un obiectiv măreț, să o ducă în play-off-ul Ligii 1.
”Am fost puțin surprins la început, am înțeles situația și m-am bucurat de acest lucru. Știu că și cei de la CFR Cluj și-au dorit ca eu să vin la Dinamo, să progresez cât mai mult și să ajut atât CFR-ul, cât și Dinamo, să meargă cât mai bine în Liga 1.
Nu este greu. Ca fotbalist îți dorești întotdeauna să faci performanță. Am venit la Dinamo cu scopul de a ajunge în play-off, acesta este obiectivul meu”, a declarat Itu la prezentarea oficială.
Etichete: dinamo , iuliu muresan , fcsb , catalin itu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții