Video Accidentarea groaznică a lui Papeau i-a făcut pe rapidişti să izbucnească: "A patra etapă consecutivă"
articol scris de Digi Sport11.10.2022, 11:31
Champions League: Liverpool - Real Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1
Champions League: Aston Villa - Juventus, miercuri, 22:00, DGS 2
Rapid şi FC Botoşani au încheiat la egalitate, 1-1, meciul disputat pe Stadionul Giuleşti în weekend, dar giuleştenii au mai suferit o pierdere mare, în afara celor două puncte.
Papeau are ruptură de ligamente şi fractură la gleznă
Jayson Papeau (26 de ani), unul dintre favoriţii tribunei vişinii, va sta multă vreme departe de gazon din cauza unei accidentări care se dovedeşte groaznică: ruptură de ligamente şi fractură!
Rapid a postat un comunicat, pe site-ul clubului, în care anunţă diagnosticul extrem de dur al medicilor în cazul fotbalistului francez. De asemenea, giuleștenii reclamă că s-a ajuns la a patra etapă consecutivă în care echipa este victima unor greşeli grave de arbitraj.
Rapid acuză că s-a ajuns la a patra etapă consecutivă în care echipa este analizată cu dublă măsură
Rapidiștii invocă golurile marcate, dar anulate de arbitri cu Mioveni şi cu Chindia, eliminarea lui Alex Ioniţă şi pun în oglindă faze ale adversarelor în care deciziile nu au fost similare.
„Întreaga suflare rapidistă, suporteri, echipă, staff se află alături de jucătorul Jayson Papeau.
Acesta a fost accidentat grav (după primele investigații, are ruptură de ligamente și fractură) în meciul cu FC Botoșani, după o intrare imprudentă, chiar inconștientă, a unui adversar în timpul unui contraatac inițiat de către fotbalistul nostru.
Deși mijlocașul Rapidului a părăsit terenul pe targă necesitând înlocuirea, jucătorul oaspete a primit doar cartonaș galben. Aflat pe un fond ascendent pe care îl așteptam toți, Papeau, un jucător predestinat Giuleștiului prin valoare și talent, va fi nevoit să absenteze de pe terenul de joc în urma acestui accident nepremeditat, dar pentru care nu există scuze și n-ar trebui să existe nici toleranță din partea celor desemnați să emită judecăți.
Din păcate suntem nevoiți să observăm că erorile de arbitraj împotriva Rapidului continuă meci de meci privându-ne de goluri, puncte și de aportul unor jucători importanți. Este a patra etapă consecutivă în care Rapid este lovită de o greșeală de arbitraj care, chiar și demonstrată, nu ne va aduce absolut nimic înapoi.
În pofida scuzelor prezentate de jucătorul Botoșaniului la finalul partidei este frustrant să constatăm că Papeau va lipsi o perioadă de cel puțin două luni, în timp ce adversarul său va fi prezent pe teren la meciul următor.
Dăm timpul înapoi și ne reamintim de o fază similară petrecută la meciul FCU Craiova-Rapid (n.r. scor 1-0). Cunoscut drept un fotbalist extrem de cuminte și fair-play în disputa cu adeversarii, Alex Ioniță a avut o intrare imprudentă asupra unui jucător oltean și, deși inițial primise doar cartonaș galben, în urma analizei VAR, Ioniță a fost eliminat. Este vorba de două faze similare, dar judecate în mod diferit în defavoarea Rapidului.
La fel, judecăți diferite au avut loc și în interpretatrea unor goluri. La partida din Giulești dintre Rapid și CS Mioveni, arbitrul a anulat pe motiv de ofsaid un gol marcat de Papeau.
O fază similară s-a petrecut în partida cu FC Botoșani, dar golul înscris de oaspeți a fost validat. Am tras și vom trage permanent un semnal de alarmă atunci când nedreptatea este îndreptată împotriva Rapidului. Însă este momentul ca tot ceea se întâmplă și afectează mersul clubului nostru prin deciziile ilogice ale arbitrilor să înceteze!”, precizează cei de la Rapid în comunicat.
Video cu atacul lui Ivanov asupra lui Papeau, în urma căruia rapidistul a fost accidentat grav
Etichete: rapid botosani , jayson papeau , accidentarea papeau
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții