Video Academica Clinceni - FC Viitorul 1-0. Ilfovenii urcă pe 4, după un gol superb și 40 de minute în inferioritate numerică
articol scris de Digi Sport21.11.2020, 14:55
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Academica Clinceni a învins FC Viitorul, scor 1-0, în cadrul etapei cu numărul 11 din Liga 1.
Constănțenii au început în forță prima repriză și au avut șansa să deschidă scorul din penalty, în minutul 11, însă Vâlceanu s-a opus la șutul lui Gabi Iancu. Academica Clinceni a dat lovitura în minutul 30, când bulgarul Pashov a înscris superb, din întoarcere.
Cele mai tari faze video şi desfăşurarea evenimentelor pot fi văzute AICIAcademica Clinceni - FC Viitorul 1-0. Ilfovenii urcă pe 4, după un gol superb și 40 de minute în inferioritate numerică
În partea secundă, ilfovenii au rămas în inferioritate numerică, după ce Chunchukov a fost eliminat, văzând al doilea cartonaș galben în urma unei simulări. Cu toate acestea, FC Viitorul nu a reușit să producă prea mult pericol la poarta lui Vâlceanu, iar formația lui Ilie Poenaru s-a impus la limită, scor 1-0.
În urma acestei victorii, Academica Clinceni a urcat pe locul 4, cu 19 puncte, în timp ce FC Viitorul rămâne pe poziția 6, cu 16 puncte.
În runda următoare, ilfovenii evoluează pe terenul lui FC Voluntari, iar FC Viitorul primește vizita lui FC Hermannstadt.
VIDEO Rezumatul meciului Academica Clinceni - FC Viitorul 1-0
Știrea inițială
Clinceni este o localitate carantinată în acest moment, din cauza pandemiei de COVID-19. Extrapolând, și echipa de fotbal vrea să-și ”betoneze” locul din play-off, chiar dacă adversară îi este FC Viitorul.
Fotbaliștii lui Ilie Poenaru traversează o formă bună de care vor să profite. O problemă pentru ilfoveni ar putea fi absența de pe teren a căpitanului Răzvan Patriche, aflat în izolare după ce a ieșit negativ la testul COVID-19, precum și a lui Raul Rusescu, indisponibil.
Academica Clinceni - FC Viitorul LIVE VIDEO, 13:00, Digi Sport 1 | Formațiile probabile
De partea cealaltă, Viitorul, care nu mai vrea să cadă în play-out, și-a propus să plece cu minimum un punct de la Clinceni. Rămâne de văzut cum se va descurca echipa din Ovidiu, mai ales că are și ea destui absenți: Cojocaru, Mladen, Martinez, Artean, A. Ciobanu, C. Matei, A. Chițu, Josemi.
Formațiile probabile
Academica Clinceni: Vâlceanu - Pashov, Jutric, Gardoș, Dobrescu - Cebotaru, Cordea - Cascini, Cr. Tănase, D. Morar - Andronic
Antrenor: Ilie Poenaru
FC Viitorul: Tordai - Dussaut, V. Ghiță, Dobroslavevic, De Nooijer - Fernandez, Gaztanaga, Casap - Iancu, Luckassen, Ely
Antrenor: Ruben de la Barrera.
Academica Clinceni - FC Viitorul LIVE VIDEO, 13:00, Digi Sport 1 | Fotbal cu declarații pe propria răspundere
”Localitatea Clinceni intră în carantină, dar nu va fi o problemă, s-a discutat cu autorităţile oraşului, se va disputa partida. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Hermannstadt, pentru că ei vor trebui să părăsească Sibiul, aflat, de asemenea, în carantină.
Va fi nevoie de declaraţii pe proprie răspundere, de la angajator, unde se duc şi aşa mai departe. S-a discutat la nivelul structurilor locale şi au fost de acord. Pentru evenimentele sportive nu operează aceste interdicţii. Dacă vor apărea modificări, vom anunţa”, a declarat Justin Ștefan, pentru Agerpres.
Primul meci pentru care va fi nevoie de declarație pe propria răspundere, Cliceni - Viitorul, va avea loc sâmbătă, de la 13:30, în timp ce jocul Hermannstadt - Astra, programat la Mediaș după ce stadion din Sibiu a fost închis pentru lucrări de modernizare, se va disputa duminică, începând cu ora 17:30, ambele dueluri fiind difuzate în direct de Digi Sport 1.
Etichete: etapa 11 liga 1 , covid-19 , academica clinceni viitorul live video , meciuri etapa 11
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții