Video Academica Clinceni a învins Viitorul, însă arbitrajul le-a lăsat un gust amar ilfovenilor: "Radu Petrescu ne-a măcelărit"
articol scris de Digi Sport21.11.2020, 17:25
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Academica Clinceni s-a impus la limită în fața celor de la Viitorul, scor 1-0, și a urcat pe poziția a patra în Liga 1. Cu toate acestea, ilfovenii au criticat arbitrajul lui Radu Petrescu.
Viitorul a început în forță partida de la Clinceni și a avut șansa să deschidă scorul din penalty, în minutul 11, însă Vâlceanu s-a opus la șutul lui Gabi Iancu. În minutul 30, bulgarul Pashov a înscris superb, din întoarcere. În partea secundă, ilfovenii au rămas în inferioritate numerică, după ce Chunchukov a fost eliminat, dar constănțenii nu au reușit să profite, iar formația lui Ilie Poenaru s-a impus la limită, scor 1-0.
În ciuda victoriei, Sorin Paraschiv, oficialul celor de la Academica Clinceni, a avut o ieșire nervoasă la adresa lui Radu Petrescu, centralul partidei, și a cerut implementarea sistemului VAR în Liga 1.
"Radu Petrescu ne-a măcelărit, nu înțeleg cum putem avea partea de un asemenea arbitraj, așteptăm VAR-ul, avem promisiuni că va fi implementat. Am avut și noroc astăzi, Vâlceanu a fost într-o formă foarte bună, a apărat penalty. Un gol senzațional dat de Pashov. Nu ne gândim la play-off, dar dacă rezultatele ne duc acolo, ne bucurăm. Obiectivul nostru este să rămânem în prima ligă. Ilie Poenaru este mult mai bun în acest sezon", a declarat team managerul Academicii Clinceni.
Gică Popescu, lecție de fair-play după Academica Clinceni - Viitorul: "Mi-a plăcut spiritul lor"
Președintele Viitorului, Gheorghe Popescu, a felicitat prestația gazdelor de la Academica Clinceni: "Trebuie să recunoaștem că am întâlnit o echipă cu un spirit incredibil. Am făcut un meci bun, am avut un 11 metri ratat în prima repriză, am avut multe ocazii, iar Clinceniul a înscris la singura ocazie de poartă. Acesta este fotbalul, te pedepsește când nu marchezi.
Mi-a plăcut spiritul pe care l-au avut cei de la Clinceni, în zece oameni, s-au luptat pentru fiecare minge. Au obținut o victorie incredibilă. Nu sunt supărat pe Iancu, și eu am ratat 11 metri cât am jucat fotbal. Asta este, așa se întâmplă în fotbal. Trebuie să câștigăm meciul următor", a spus Gică Popescu, după eșecul de la Clinceni.
VIDEO Rezumat Academica Clinceni - Viitorul 1-0
Etichete: sorin paraschiv , var liga 1 , etapa 11 liga 1 , academica clinceni viitorul , clinceni var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții