OFICIAL! Prima reacție a lui Mihai Roman, după ce a semnat cu FCSB! Ce număr va purta pe tricou
20.08.2018, 15:31Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
UPDATE Ora 15:27. Oficialii FCSB au anunțat, pe site-ul oficial, transferul lui Mihai Roman. El va purta tricoul cu numărul 28 în cele două sezoane pe care le va petrece în roșu și albastru,
“Sunt fericit că am ajuns la cel mai mare club din România. Sper din tot sufletul să ajut echipa să își îndeplinească obiectivele. Cel mai important este să fiu sănătos și să reușesc să răsplătesc încrederea acordată”, a spus Roman, imediat după ce a parafat contractul, pe site-ul oficial al FCSB.
VIDEO FCSB - Sepsi 2-0 | Roș-albaștrii au pregătit lotul cu care vor ataca dubla cu Rapid Viena, din play-off-ul Europa League, iar din acesta face parte și Mihai Roman (33 de ani). Fostul căpitan al celor de la FC Botoșani a semnat un contract valabil doi ani și a intrat imediat în programul de pregătire impus de către Nicolae Dică (38 de ani).
Roman nu a ales FCSB pentru bani, după cum a dezvăluit Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la Botoșani, ci pentru a demonstra că poate evolua și la un nivel înalt. ”Nu întâmplător Dumnezeu i-a dat această şansă. Financiar stă relativ bine. Mental stă foarte bine, nu are cum să clacheze niciodată. Are o zi proastră, lui nu-i face observaţii pentru că el ştie mai bine că a jucat prost. Nu-i trebuie niciun fel de motivaţie. El trebuie doar lăsat, să-i spună antrenorul pe ce post să joace, iar el o face cât de bine poate. Din acest punct de vedere e un fotbalist deosebit”, a spus Iftime, pentru prosport.ro.
Becali este foarte bucuros de acest transfer, mai ales că și-l dorea pe mijlocaș de mulți ani. “Roman e jucătorul pe care l-am plăcut de zece ani. Şi acum un an, am vorbit şi cu Iftime şi cu el, el că nu vreau… Acum am vorbit cu el şi cu Iftime şi am zis: ‘Dacă mă calific, vii?’ L-am convins până la urmă şi a venit. Dacă nici cu toți căpitanii din România la un loc nu câştigi campionatul, cu cine-l mai câştigi? Am luat toţi căpitanii României. Am luat doi căpitani, unul din play-off, de la Astra, şi celălalt la mustaţă de play-off, de la Botoşani”, a spus Becali.
Transferul lui Roman la FCSB vine la puțin timp după ce roș-albaștrii l-au legitimat și pe Alexandru Stan (29 de ani), fundaș stânga, care a și debutat în victoria cu Sepsi, scor 2-0. Gigi Becali avea de primit suma de 400.000 de euro de la FC Botoșani, pentru transferul lui Golofca, însă a renunțat la această sumă și l-a luat în schimb pe Mihai Roman.
Gigi Becali, finanțatorul vicecampioanei Ligii 1, a explicat cum s-a ajuns la aceste soluții și a anunțat că a încheiat campania de achiziții. ”Ce transferuri să mai fac? Eu am echipă de căpitani. Pintilii a fost căpitan la Pandurii, Benzar a fost căpitan la Hagi. Bălașa a fost și el căpitan. Roman a fost căpitan la Botoșani. Am luat toți căpitanii din Liga 1!
33 de ani are Mihai Roman I
4 meciuri și 3 pase decisive are Mihai Roman în acest sezon
450.000 de euro e cota lui Mihai Roman I
70 de meciuri a jucat Mihai Roman I la FC Botoșani
16 goluri și 18 pase decisive are Mihai Roman I la FC Botoșani
Cetate Suceava, FC Brașov, Rapid, Toulouse și FC Botoșani sunt formațiile pentru care a evoluat Mihai Roman
CITEȘTE ȘI
- Becali: "Dacă nici cu toți căpitanii din țară la un loc nu câştigi titlul, cu cine-l mai câştigi? Tănase nu e căpitan!"
- Jucătorul FCSB care nu acceptă să fie jignit de Becali. ”A doua zi e divorțul!”
- ”Dacă nu o să mă vreți, eu o să vă vreau!” Roman, mesaj emoționant înainte de a semna cu FCSB
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - Sepsi
Etichete: mihai roman , fcsb , transferuri fcsb , roman fcsb , a semnat si roman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții