A semnat cu ”cea mai iubită echipă din România”, dar e fan FCSB de mic: ”M-am îndrăgostit de culorile roșu și albastru”
articol scris de Digi Sport03.08.2023, 14:53
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Claudiu Micovschi (24 de ani) a fost prezentat joi la Rapid București. Mijlocașul vine de la echipa italiană Avellino, din Serie C.
Claudiu Micovschi, în 2021: "FCSB este echipa mea de suflet"
Claudiu Micovschi, mijlocaș de bandă, mai avea contract cu Avellino până în vara anului 2024, dar și-a reziliat înțelegerea.
Fostul internațional U19 a semnat un contract cu Rapid pentru următoarele două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. A primit tricoul cu numărul 8.
Claudiu Micovschi s-a declarat un fan al Rapidului, despre care a spus că este “cea mai iubită echipă din România”.
Totuși, în 2021, Micovschi a transmis, într-un interviu pentru o televiziune italiană, că FCSB este echipa lui de suflet.
"FCSB este echipa mea de suflet. Sunt fan de când eram mic. Le urmăream meciurile. Prima dată m-am îndrăgostit de culorile acestui club, roşu și albastru. După aceea, destinul a făcut să semnez fix cu Genoa, care are aceleaşi culori", a spus Claudiu Micovschi, în decembrie 2021, într-un interviu pentru Prima Tivvu.
Claudiu Micovschi, după transferul la Rapid: "Nu se poate compara nimic cu Rapidul"
“Mă simt foarte onorat și bucuros să îmbrac acest tricou. Mi-am dorit de foarte mult timp să joc pentru un club atât de important precum este Rapidul.
Îmi doresc să contribui cu reușitele mele la îndeplinirea obiectivelor pe care clubul și le-a propus și să ne luptăm pentru câștigarea campionatului.
Pot spune că reprezintă un avantaj pentru mine faptul că voi fi antrenat de către un antrenor italian, fiind obișnuit cu stilul italienilor.
Am urmărit în toți acești ani campionatul din România, în mod special în ultima perioada. Am urmărit toate meciurile. Bineînțeles, am urmărit și Rapidul.
S-a tot discutat despre transferul meu la Rapid. De la bun început am spus că îmi doresc să vin aici. Sunt foarte bucuros că s-a concretizat transferul meu la Rapid.
Galeria și tot ceea ce se întâmplă în Giulești au contribuit foarte mult la decizia mea de a veni aici. Au fost mai multe cluburi care mi-au făcut oferte și care mă doreau, dar nu se poate compara nimic cu Rapidul, este cea mai iubită echipă din România”, a declarat noul jucător al Rapidului, pentru fcrapid.ro.
Micovschi a fost una dintre marile speranțe ale fotbalului românesc, acesta evoluând pentru toate grupele de juniori ale României.
Născut la Oradea, Claudiu și-a petrecut perioada junioratului la Luceafărul, de unde a fost împrumutat la Chievo, fiind apoi achiziționat de Genoa, unde a devenit căpitanul echipei Primavera, dar și golgheterul echipei.
De la “grifoni” a fost împrumutat la Avellino și Reggina, fiind ulterior transferat definitiv la Avellino. În ultimul sezon, Micovschi a evoluat în liga a treia italiană, la Avellino, apoi a fost împrumutat la Fidelis Andria.
Cartea de vizită a lui Claudiu Micovschi
- 2022/23: Fidelis Andria (ITA 3) 14/1
- 2022/23: Avellino (ITA 3) 7/0
- 2021/22: Avellino (ITA 3) 29/1
- 2020/21: Reggina (ITA 2) 7/0
- 2019/20: Avellino (ITA 3) 31/5
- 2015/19: Genoa U19 (ITA)
Etichete: liga 1 , rapid , superliga , fcsb , claudiu micovschi , micovschi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții