A plecat de la U Craiova 1948 și a ieșit cu un atac dur: ”Au fost multe ilegalități! Dacă aveți ofertă, să nu vă duceți!”
articol scris de Digi Sport04.08.2023, 23:44
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Giovanni Piccolomo (29 de ani) a plecat de la U Craiova 1948, după șase luni în România, și a fost prezentat la FC Avai, club din liga a doua braziliană.
Mijlocașul brazilian era așteptat de U Craiova 1948 la reunire, doar că nu s-a prezentat, pentru că știa că i-a expirat contractul. Totuși, clubul i-ar fi activat o clauză de prelungire pentru doi ani, dar Giovanni Piccolomo susține că nu a știut nimic și că semnătura i-a fost falsificată!
Giovanni Piccolomo, acuzații grave după plecarea de la U Craiova 1948
De asemenea, brazilianul i-a sfătuit pe jucătorii care au oferte de la clubul lui Adrian Mititelu să nu accepte.
”Mi-au falsificat semnătura și asta aproape că a împiedicat venirea mea aici. Au fost comise multe ilegalități. Vreau să-i avertizez pe ceilalți jucători, dacă aveți ofertă să vă duceți la acel club, să nu vă duceți!
Trebuie să-i mulțumesc agentului meu pentru susținere. Am petrecut câteva săptămâni la antrenament aici în timp ce situația nu era rezolvată”, a declarat Giovanni Piccolomo, pentru Globo, citat de Eurosport.
Adrian Mititelu: ”E supărat”
La finalul lunii iunie, Adrian Mititelu a vorbit despre situația lui Giovanni Piccolomo și susținea că brazilianul nu a venit la reunire pentru că e ”supărat” din cauza șanselor puține primite.
”E supărat că nu a jucat. El voia să plece de atunci, din etapa a treia, a patra, că nu joacă. A fost nevoit să-l scoată antrenorul în minutul 20 la un meci cu Voluntari și a fost foarte afectat. El încă n-a ajuns la pregătire, dar sper să vină”, a spus Adrian Mititelu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
- 10 meciuri și un assist a a avut Giovanni Piccolomo la U Craiova 1948
Etichete: giovanni piccolomo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții