A marcat primul gol în Liga 1 și deja se gândește la un transfer important! Reacția eroului UTA-ei din meciul cu Chindia
articol scris de Digi Sport24.10.2020, 16:45
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
UTA Arad a câștigat meciul din etapa a opta a Ligii 1, 1-0 cu Chindia Târgoviște, datorită unui gol marcat de Denis Rusu în minutul 52.
La finalul meciului, Denis Rusu, mijlocaș de bandă de 19 ani, care a reușit primul gol la nivelul Ligii 1, a transmis că speră să continue evoluțiile solide la UTA și, în viitorul apropiat, să facă un nou pas important în carieră.
VIDEO cu rezumatul meciului UTA Arad - Chindia:
Denis Rusu se gândește la un transfer după primul gol în Liga 1
”Mă bucur că am reușit să câștigăm după atâta timp acasă. Sper să fac meciuri cât mai bune în continuare, să ajungem în play-off.
Mă bucur că sunt la UTA, orice fotbalist și-ar dori să joace pe un asemenea stadion, la o echipă ca UTA. Sper să fac meciuri cât mai bune și să prind un transfer cât mai sus”, a declarat, la finalul meciului, Denis Rusu.
Denis Rusu a ajuns în vara acestui an la UTA Arad, de la Șoimii Lipova. În actualul sezon, mijlocașul de 19 ani a contribuit și la victoria obținută de echipa lui Laszlo Balint cu Dinamo, fiind jucătorul faultat la penalty-ul transformat de Ioan Hora.
După victoria cu Chindia, UTA Arad a ajuns la 11 puncte acumulate în opt etape și a urcat pe loc de play-off. Etapa viitoare, formația lui Laszlo Balint va juca la Botoșani, sâmbătă, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: meciuri liga 1 , denis rusu , uta arad - chindia târgoviște
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții