A marcat în poarta lui Dinamo, iar la final i-a dedicat victoria lui Dan Petrescu
articol scris de Digi Sport15.03.2025, 23:28
SuperLiga: Sepsi - Gloria Buzău, luni, 20:00, DGS 1
Nations League: Italia - Germania, joi, 21:45, DGS 1
CFR Cluj a învins-o pe Dinamo, scor 3-1, în prima etapă de play-off-ul SuperLigii, ediția 2024/2025.
Louis Munteanu, Alin Fică și Mohammed Kamara au marcat golurile clujenilor. Stipe Perica a înscris din tabăra ”Câinilor”.
Alin Fică, după CFR Cluj - Dinamo 3-1: ”Ne-am pregătit am fost motivați și-i dedicăm această victorie lui Mister”
Alin Fică a semnat al doilea gol al echipei sale, în minutul 44, iar la final, prezent la flash-interviu, i-a dedicat victoria lui Dan Petrescu. ”Bursucul” nu a stat pe banca tehnică la confruntarea cu Dinamo deoarece trece printr-un moment extrem de dificil, după ce mama sa s-a stins din viață.
”Sunt foarte mulțumit pentru că am arătat maturitate în joc, mă bucur că echipa a reacționat bine și că am câștigat. Ne-am pregătit am fost motivați și-i dedicăm această victorie lui Mister, care trece printr-un moment foarte greu, și tuturor fanilor CFR-ului.
Am avut o perioadă de accidentare, am muncit, mi-am așteptat din nou șansa și am demonstrat ce pot și sper că toată lumea e mulțumită de mine. Suntem un grup unit și avem jucători cu calitate individuală. Luăm meci cu meci, vrem să câștigăm fiecare meci și la final să ne bucurăm pentru titlu, de ce nu?”, a declarat Alin Fică.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat pe primul loc în clasament, cu 30 de puncte, unul mai mult față de Universitatea Craiova, ocupanta locului secund, și două față de FCSB, care nu a jucat încă în această rundă. De cealaltă parte, Dinamo se află pe locul 4, cu 26 de puncte.
VIDEO rezumat CFR Cluj - Dinamo 3-1
Etichete: cfr cluj dinamo , video cfr cluj dinamo , alin fica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții