A marcat în Cupa Libertadores, iar acum se pregătește de confruntările din Liga 1. A fost anunțat oficial
articol scris de Digi Sport18.06.2022, 18:38
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
UTA Arad a anunțat, sâmbătă, transferul mijlocașului argentinian Juan Bautista Cascini (25 de ani), care va reveni sub comanda lui Ilie Poenaru, fostul său antrenor de la Academica Clinceni.
Fotbalistul se afla sub contract cu formația boliviană The Strongest, alături de care a evoluat în Cupa Libertadores. A bifat șase meciuri în cea mai puternică competiție intercluburi din America de Sud și a reușit să marcheze un gol: în victoria contra celor de la Athletico Paranaense, scor 5-0, în luna aprilie.
The Strongest nu a ieșit din grupă, însă a terminat pe locul 3 și a fost ”retrogradată” în Copa Sudamericana, a doua competiție intercluburi ca importanță din America de Sud.
Juan Bautista Cascini a semnat cu UTA Arad!
Juan Bautista Cascini a mai evoluat în Liga 1 la FC Botoșani și Academica Clinceni. De asemenea, a mai jucat și în Cipru, la Apoel Nicosia, alături de care a cucerit titlul.
Ilie Poenaru îl cunoaște foarte bine pe mijlocaș și este extrem de fericit că a reușit să-l aducă la echipă, în ciuda concureneței acerbe avute.
”Ne bucurăm că am reușit acest transfer, un transfer foarte important pentru echipa noastră. Am reușit să aducem și să transferăm un jucător care este în plin campionat, în acest moment joacă în Copa Libertadores. A fost greu din toate punctele de vedere, ne-am luptat cu mai multe echipe, dar împreună cu domnul Meszar am reușit să facem acest transfer.
Mă bucur că domnul Meszar m-a sprijit total în acest demers al meu și a făcut eforturi financiare pentru a-l aduce pe Cascini. Este un jucător pe care mi-l doream, un jucător cu care am mai lucrat, care se pliază pe toate zonele de la mijlocul terenului. În acest moment, în zona mediană, cred eu că aratăm foarte bine”, a declarat Ilie Poenaru, conform site-ului oficial al UTA-ei.
Cascini este fiul lui Raul Cascini, fotbalist cu aproape 300 de meciuri pentru Independiente, Estudiantes la Plata și Boca Juniors, în prezent director sportiv al celor de la Boca Juniors.
Etichete: ilie poenaru , juan bautista cascini , the strongest
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții