A jucat "o viață" la Dinamo, dar a dat un verdict dur: "Nu formează o echipă"
articol scris de Digi Sport15.04.2022, 23:00
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo a pierdut cu 0-2 meciul din deplasarea cu CS Mioveni, din etapa a cincea a play-out-ului și și-a "semnat sentința": va juca la baraj.
Adrian Scarlatache, care a evoluat la Dinamo de mai multe ori, știe de ce fosta sa echipă a ajuns în această situație.
Adrian Scarlatache: "Dinamo nu formează o echipă"
"Sigur că ne bazam foarte mult pe meciul ăsta în perspectiva meciului cu Clinceni și ne-am făcut socotelile. Cu o victorie azi și una cu Clinceni, luăm o opțiune bună de a evita barajul.
Cred că am meritat victoria, nu cred că s-a pus problema asta, nu știu dacă au avut șut pe poartă și au avut o singură ocazie mare. Noi am jucat bine defensiv.
Nu e ușor pentru ei, am jucat și eu mult acolo, e o presiune foarte mare în situația lor. Dar trebuie înțeleși și jucătorii, nu e ușor să joci fiecare meci cu sabia deasupra capului, suporterii pun presiune imensă", a spus Scarlatache.
Dinamo va juca la baraj pentru a evita retrogradarea
Fundașul e convins că Dinamo nu va avea probleme la baraj, acolo unde ar putea da peste Hermannstadt
"Individual, sunt mult peste locul din clasament, dar nu arată ca o echipă, asta e problema lor. Sunt convins că la baraj nu vor avea probleme, au jucători care, de la mijloc în sus, pot decide un meci.
Oarecum te ajută rezultatul de la Chindia, dar noi eram focusați pe noi. Un punct nu ne-ar fi ajutat foarte mult și am mers sută la sută la victorie", a spus Scarlatache.
VIDEO cu rezumatul meciului CS Mioveni - Dinamo 2-0:
Etichete: adrian scarlatache , cs mioveni-dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții