Video A fost ”taxat” imediat după debut: ”Ție ți se pare că domnul Vintilă se află în planul realității?”. Răspunsul venit
articol scris de Digi Sport20.03.2023, 23:33
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Bogdan Argeș Vintilă (51 de ani) a debutat cu înfrângere la FC Argeș, scor 0-2 cu ”U” Cluj.
În ciuda eșecului și a situației dezastruoase a echipei, Bogdan Argeș Vintilă a avut un discurs optimist la finalul meciului și a evidențiat ”atitudinea” jucătorilor săi.
VIDEO cu rezumatul meciului ”U” Cluj - FC Argeș 2-0:
Bogdan Argeș Vintilă, ”taxat” imediat după debutul la FC Argeș
Imediat după interviul lui Bogdan Vintilă, moderatorul Radu Naum i-a adresat o întrebare directă lui Duckadam, prezent în studio la Fotbal Club: ”Helmut, ție ți se pare că domnul Vintilă se află în planul realității, prin ceea ce spune?”
Răspunsul lui Helmut Duckadam a venit imediat.
”El spune că era bună o victorie, dar, cu un singur șut, e greu să obții o victorie. Cei de la Cluj au ratat vreo trei ocazii, eu cred că vrea să le dea încredere jucătorilor”, a spus Helmut Duckadam.
VIDEO cu declarațiile lui Helmut Duckadam:
Ce a spus Bogdan Argeș Vintilă, după 0-2 cu ”U” Cluj
”Mă așteptam să fie un joc greu, dar pot să scot părțile pozitive din acest joc. Am avut un joc mai direct în prima repriză, chiar dacă nu am avut multe șuturi la poartă, dar jucătorii au avut atitudine. E normal să jucăm cu presiunea rezultatului, dar avem de ce să ne agățăm pentru a crea un joc bun și pentru a aduce rezultate. E un rezultat care nu ne ajută deloc.
Încerc să iau ce e mai bun. Trebuie să le ridic moralul, știu că am venit și m-am înhămat la o muncă foarte grea. Trebuie să avem răbdare și să muncim în continuare pentru a ne atinge obiectivul.
Jucătorii sunt uniți.
Din ce am văzut eu și din ce am discutat cu ei, își doresc foarte mult să iasă din această situație. Au înțeles că echipa e pe primul loc. Din ce am observat, am speranțe.
Situația se complică, dar nu este decisiv acest joc. Era bună o victorie pentru moral, pentru suporterii noștri, dar vom munci mai mult și eu zic că va fi foarte bine pentru noi până la finalul campionatului. Ăsta e fotbalul, sunt sigur că vom ieși bine din această situație”, a declarat Bogdan Argeș Vintilă.
Clasamentul din play-out. FC Argeș, pe loc direct retrogradabil
Etichete: helmut duckadam , radu naum , bogdan arges vintila , u cluj fc arges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții