Video A fost sau nu a fost? Dinamoviștii reclamă ofsaid la Andrei Ivan în faza premergătoare eliminării lui Deniz Giafer
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 22:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo a rămas în inferioritate numerică în minutul 16 al jocului contra Universității Craiova de pe stadionul ”Ion Oblemenco”, după eliminarea lui Deniz Giafer (20 de ani).
Tânărul fundaș dinamovist a văzut primul cartonaș galben în minutul 6, pentru ca zece minute mai târziu să fie trimis la cabine de centralul Cătălin Popa, în urma unei intervenții în careu asupra lui Andrei Ivan. ”Câinii” susțin însă că în faza premergătoare faultului lui Giafer, atacantul Universității Craiova se afla în ofsaid.
A fost sau nu ofsaid la Andrei Ivan în faza premergătoare eliminării lui Deniz Giafer?
Valerică Găman a trimis o pasă lungă, Lies Houri a deviat elegant cu călcâiul, iar Andrei Ivan pare că era în spatele liniei din fundași dinamoviști. Jocul a continuat, iar Universitatea Craiova a beneficiat și de penalty, transformat de Houri, și de superioritate numerică aproximativ 75 de minute.
Universitatea Craiova nu a mai marcat până la pauză, însă în actul secund elevii lui Laurențiu Reghecampf s-au dezlănțuit și au marcat de trei ori în 10 minute, între minutele 52 și 62.
VIDEO Faza în care Deniz Giafer a fost eliminat în meciul Univ. Craiova - Dinamo
Etichete: eliminare dinamo , universitatea craiova-dinamo , penalty universitatea craiova , ofsaid universitatea craiova dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții