Exclusiv "A fost foarte slab!" Fotbalistul care l-a dezamăgit pe Gabi Balint după FCSB - Sepsi 1-2
articol scris de Digi Sport26.04.2021, 13:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sepsi Sfântu Gheorghe a învins liderul FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), duminică seara, în deplasare, la Giurgiu, în etapa a treia a fazei play-off a Ligii 1.
Gabi Balint, fostul mare atacant al Stelei și al naționalei, a subliniat felul în care echipa lui Leo Grozavu a contracarat jocul roș-albaștrilor și a tras un semnal de alarmă asupra evoluției lui Florin Tănase, fotbalist cu o evoluție slabă în partida cu Sepsi.
Gabi Balint: "Tănase e în scădere"
"Au întâlnit o echipă bine organizată, o echipă agresivă. FCSB a avut o primă repriză foarte slabă, în a doua a încercat mai mult.
Tănase e în scădere, doar ce l-am lăudat, dar a fost foarte slab. Moruțan și Octavian Popescu, doar ce au mai mișcat. Ceilalți sunt jucători de echipă, depun efort, se dedică echipei, dar nu au calitate", a declarat Balint, aseară, la Digi Sport Special.
Gabi Balint: "CFR rămâne favorită pentru mine. Cred în Edi Iordănescu"
Fostul atacant al Stelei a scos în evidență și jucătorul care poate face diferența pentru FCSB, dar a vorbit, despre situația lui Ante Vukusic, atacant care a rămas aseară pe bancă, și susține că CFR rămâne favorită la titlu.
"Ar fi Moruțan, când are zile bune, să dea pase. E cel mai bun pasator din prima ligă, dar sunt meciuri în care nu îl vezi.
Vukusic este al 18-lea jucător pe foaie, nimic altceva. Umple lista. De ce nu dai șansa unor tineri de la echipa a doua, că mai sunt pe la echipa a doua.
Am spus de mult că FCSB nu are lot, numeric. Se va vedea. Dacă va cădea și Tănase, o eliminare, o suspendare ceva… S-ar putea să aibă probleme mari pe final.
CFR rămâne favorită pentru mine. Cred în Edi Iordănescu”, declarat Gabi Balint, duminică seara, la Digi Sport Special.
- FCSB venea după o serie de nouă meciuri consecutive fără înfrângere în Liga I, 7 victorii, 2 egaluri.
- Sepsi OSK a câştigat după cinci etape în care a înregistrat trei egaluri şi două eşecuri.
- Ambele meciuri directe din sezonul regular s-au încheiat cu acelaşi scor, 1-1.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Sepsi 1-2
Etichete: gabi balint , fcsb , fcsb sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții