A fost ”Calul Troian”? Un ex-FCSB-ist, cel mai slab jucător al Rapidului din play-off
articol scris de Digi Sport25.04.2024, 22:08
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Rapid București a înregistrat rezultate modeste în play-off.
În cele 6 etape ”scurse” până acum din acest mini-campionat, giuleștenii au înregistrat 5 înfrângeri și o remiză (scor 2-2, cu FCSB).
În urma acestor rezultate dezastruoase, ”alb-vișinii” au coborât de pe locul secund (pe care se situau la finalul sezonului regulat) până pe locul al 5-lea al ierarhiei (pe care se află în prezent), cu puține speranțe de a-și mai atinge obiectivul la sfârșitul acestei ediții (de a termina campionatul pe podium).
Odată cu rezultatele, inevitabil, și prestațiile jucătorilor Rapidului au fost mult mai modeste în play-off, iar cel mai slab dintre aceștia a fost chiar un fost fotbalist al celor de la FCSB.
Răzvan Oaidă, cel mai slab jucător al Rapidului din play-off conform notelor Flashscore
Potrivit notelor acordate de Flashscore, Răzvan Oaidă (26 de ani), mijlocașul adus de Rapid de la FCSB, liber de contract, la începutul acestui sezon, a fost cel mai slab jucător ”alb-vișiniu” din cele 6 etape de play-off, cu o medie a rating-ului de 6,02.
În prima rundă a play-off-ului, în meciul pierdut de Rapid, pe teren propriu, scor 1-2, în fața Farului Constanța, Oaidă a fost eliminat în minutul 67 pentru două cartonașe galbene și a ratat partida următoare, cea cu Universitatea Craiova, din deplasare (pierdută, de asemenea, de giuleșteni, cu 1-2).
- 4,9 a fost nota primită de Oaidă pentru evoluția din meciul Rapid - Farul
În cele 5 meciuri din play-off pe care le-a jucat pentru Rapid, Oaidă nu a avut cele mai bune prestații, iar notele oferite de Flashscore au fost pe măsură.
- 850.000 de euro este cota de piață a lui Răzvan Oaidă, potrivit Transfermarkt
- 34 de meciuri a jucat Oaidă pentru Rapid în acest sezon
- un gol și două pase decisive a reușit mijlocașul pentru giuleșteni în actuala stagiune
Clasamentul play-off-ului SuperLigii
VIDEO Rezumat Farul Constanța - Rapid București, scor 3-1
Etichete: play off , rapid bucuresti , razvan oaidă , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții